A venit Împăratul

 

”Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.” (Zah.9:9)

DEX definește FLORIILE ca fiind:  ”Sărbătoare creștină, care evocă intrarea lui Hristos în Ierusalim, sărbătorită în duminica dinaintea Paștelui; Duminica Floriilor.” Este sigur că a fost sărbătoare la Ierusalim și este tot așa de sigur că a existat și un sărbătorit: Domnul Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Exact cum a fost profețit în Vechiul Testament că: ” … toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul, care zice:“Spuneţi fiicei Sionului: “Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.” (Matei 21:4-5). Privind la istoria care s-a derulat de-a lungul secolelor și la modul în care Dumnezeu Și-a împlinit planul Său vă invit să ne oprim astăzi în dreptul Împăratului: care vine în Numele Domnului” (Luca 19:38) și să urmărim comportarea și slujirea Lui, iar apoi să învățăm câteva lecții utile pentru noi. În timp ce intră triumfal în cetatea eternă, Domnul Isus face câteva lucruri aparte:

1. Se prezintă. Adică spune cine este El. Dar o face într-un mod ciudat. Nu vorbește aproape deloc și nu ține nici un discurs în fața națiunii însă prin felul în care apare în mulțime El transmite mesajul identității și al misiunii Sale. Urmărește relatarea de la fața locului: ”… au adus măgăruşul la Isus. Apoi şi-au aruncat hainele pe el, şi au aşezat pe Isus, călare deasupra … oamenii îşi aşterneau hainele pe drum. … toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile, pe care le văzuseră.” (Luca 19:35-37). Apoi au început să strige și să-I spună numele: ”Împăratul care vine în Numele Domnului!” (Luca 19:38). Iar El n-a negat fiindcă era Împăratul! Un Rege ciudat care călărește pe măgărușul smerit al păcii, nu pe calul alb al războiului. A venit să aducă eliberare de sub jugul lui Satan, nu de sub jugul roman așa cum așteptau evreii. Mesajul Lui către națiune este transmis prin felul în care se prezintă în fața mulțimii. Vrea să spună – fără cuvinte – că este Mesia (Eliberatorul) cel promis și că acum a sosit ceasul să-Și împlinească misiunea pentru care a venit din glorie. Ce eveniment măreț și fără egal! Să stai față-n față cu Fiul lui Dumnezeu și să ai șansa să fii liber cu adevărat prin jertfa Lui. Poetul spune că: ”El vine, vine tot mereu / Și bate ne-ncetat. / La inimile tuturor / Se roagă-a fi lăsat.” Și dacă accepți să-L primești urmează ceva fantastic: ”Atunci ascultă rugile / Pe care le-nălțăm. / Când noi pe El Îl ascultăm / Făcând tot ce vrea El.” (C.Ev.#486). Ce provocare în dreptul tău! Regele așteaptă blând și smerit să faci liniște și să-I deschizi ușa inimii. Restul vine de la sine.

2. Plânge. Așa relatează Doctorul Luca: ”Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea.” (Luca 19:41). Wow! Ceva nu este în regulă: în timp ce mulțimea jubilează și proclamă: “Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12:13), El, Împăratul are lacrimi în ochi. Sunt lucruri care nu se potrivesc. Plânge, deoarece dincolo de osanale și aplauze, dincolo de paradă și sărbătoare El vede dezastru și ruine. Pentru mulțime este sărbătoarea intrării Domnului Isus în Ierusalim, iar pentru El este ”vinerea mare” când cei ce au strigat ”Osana” vor striga ”Răstignește-L!” Este scris că Mântuitorul a plâns de două ori și de fiecare dată a făcut-o pentru că oamenii erau împietriți și I-au respins mesajul. Câtă durere într-o inimă de tată! Este aceiași durere care a simțit-o Domnul când strigă: Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine; şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, nici unul din ei nu caută să se ridice. “Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine, şi tot înăuntrul Mi se mişcă de milă!” (Osea 11:7-8).  Privind în vitrina creștinismului contemporan, ne întrebăm ce face Domnul Isus: se bucură sau plânge? Dar la ceea ce vede în viața ta și în familia ta cum se manifestă Împăratul? Oprește-te puțin și privește sincer în dreptul tău. Ai de-a face cu Împăratul care vine să facă judecată dreaptă și să dea răsplata cuvenită fiecăruia dintre noi. Ar fi păcat dă rămâi pe dinafară. 

3. Profețește. Lacrimile n-au fost suficiente să exprime ceea ce simțea Domnul Isus pentru cetate și pentru națiune. A fost nevoie de un cuvânt profetic clar și direct pe care Scriptura l-a consemnat iar istoria l-a confirmat că s-a împlinit în anul 70 A.D. când armatele romane au arat cu plugul cetatea eternă: “Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.” Ce trist! Să ai șansa să primești pacea Lui și să o refuzi. Ucenicii vedeau coloanele și zidirile templului și gândeau că vor dăinui veșnic. Dar Fiul lui Dumnezeu vede cu totul altceva și proorocește în continuare: ”Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura, şi te vor strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.” (Luca 19:42-44). Nu te juca cu Dumnezeu. El are un an de îndurare dar are și o zi de răzbunare. Ia aminte la ceea ce te întreabă: ”Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Rom. 2:4). Ai o singură șansă să eviți mânia Lui: pocăința. Asta înseamnă să te întorci cu fața spre Dumnezeu și să-L accepți în inima ta ca Mântuitor și Domn. Mâine s-ar putea să fie târziu. Astăzi este ziua când ești provocat să-ți faci socotelile și să acționezi. Poetul este categoric și spune lucrurilor pe nume când strigă: ”Aici raiul, colo iadul. / De nu te pocăiești te pierzi. / Tare-i acest cuvânt și sfânt, / Nu om, ci Domnul L-a grăit.” (C.Ev.# 132). Ai grijă: mingea este în terenul tău. Vezi ce faci cu ea. El a mers până la capăt și a plătit prețul în întregime. Acum e rândul tău să decizi. Te iubesc și doresc să fim împreună în glorie. Așa Să-Ți ajute Dumnezeu. Amin!

RUGĂCIUNE

”Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?” (Ps.139:7)


^