Leacuri pentru dureri de inimă

Print Friendly

Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.  În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” /Ioan 14:1-3/

imagesEra în joia mare din săptămâna patimilor. Domnul Isus le-a spus ucenicilor că va plăti prețul și va merge până la capăt. Confuzia și tulburarea au crescut după ce a trădătorul fost deconspirat. Petru face declarații fără acoperire care intensifică neliniștea. În această atmosferă de nesiguranță și temeri singurul care este liniștit este chiar El. Mielul de jertfă. Nu numai că nu este tulburat dar are și puterea să-I liniștească pe ceilalți. Cum faci față situațiilor în care se face întunerec în miezul zilei? Cum răspunzi la stress și lovituri din toate părțile? Este oare posibil să fii liniștit în mijlocul furtunii și să ai pace în mijlocul necazului şi dezastrului? Cel care scrie aceste rânduri a trecut de mai multe ori prin situații limită și mărturisește că este posibil să ai pace și să fii liniștit în cele mai teribile momente ale vieții. Cum? ”Să nu vi se tulbure inima” spune Domnul Isus /Ioan 14:1-a/ și această afirmație este adevărată. În cartea Proverbelor /14:30/ există un cuvânt clar cu privire la starea inimii: O inimă liniştită este viaţa trupului.” Întrebarea însă revine: ”Cum să ai o inimă liniștită într-o lume tulburată?” Vă invit să cercetăm câteva ”leacuri pentru dureri de inimă” și să ne lăsăm convinși de Duhul Sfânt cu privire la valoarea și puterea lor de vindecare.

1. Cunoașterea. Creștinismul adevărat este o problemă de cunoaștere. Nu a unei doctrine, ci a unei persoane. Vrei să ai o inimă liniștită? Trebuie să-L cunoști personal pe Cel cea spus ”Să nu vi se tulbure inima.” Cel mai extraordinar cardiolog nu este  medicul ce încearcă să trateze inima, ci Acela care a creat inima. “Eu, Domnul, cercetez inima …” proclama El cu autoritate în Ier. 17:10. Secretul unei inimi liniștite constă în a avea o întâlnire personală cu El și asta se numește pocăință. L-am întâlnit cu aproape 40 de ani în urmă și nu-mi pare rău. În ziua de 24 octombrie 1990 am fost operat pe inimă deschisă la Spitalul Sf. Iacob din orașul Besancon din Franța.  În dimineața când am intrat în sala de operație aveam atâta liniște și pace cât n-am avut în viața mea nici până atunci și nici de-atunci până azi. Și asta după ce medicii au decis că nu mai am nici o șansă să trăiesc. Am fost de mai multe ori la porțile veșniciei dar de fiecare dată am avut pace și liniște cât nu pot să explic. Te invit să-L cunoști pe El ca să fi binecuvântat cu o inimă liniștită și plină de pace. Exact acest lucru îl proclamă Apostolul Pavel când definește adevărata religie ce-ți aduce echilibru și nădejde în orice situație: ”Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui.” /Fil. 3:10/. L-ai întâlnit pe Domnul Isus? Cheamă-L chiar acum! Cunoașterea Lui îți va schimba viața și destinul.

2. Modul de viață. Cunoașterea determină modul de viață. Un pocăit adevărat trăiește prin credință. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Minespune Mântuitorul la Ioan 14:1-b, argumentând felul în care poți sta liniștit chiar în fața morții, El având în față Ghețimanii, Golgota și Crucea. Poetul George Coșbuc scrie în poezia ”Moartea lui Fulger”: ”Credința-n zilele de-apoi/ E singura tărie-n noi./ Că multe-s tari cum credem noi/ Și mâine nu-s!” Când un medic îți spune diagnosticul și îți cere să respecți un anumit regim de viață ca să trăiești, tu n-ai decât una din două opțiuni: să respingi sfatul medicului și să mori sau să respecți ce ți-a cerut și să trăiești. Domnul Isus îți pretinde să ai un mod de viață neprihănit. ”Cel neprihănit va trăi prin credinţă este afirmația pe care Domnul o face de mai multe ori în Biblie. Domnul Isus n-a mințit, n-a furat, nu s-a luat la ceartă, n-a vorbit de rău, a spus adevărul și a iubit până la moarte. Cuvântul ”creștin” înseamnă ”unul care seamănă cu Christos” și încearcă să trăiască viața Lui. Privind la primii creștini oamenii de-atunci ”au priceput că fuseseră cu Isus.” /F.A. 4:13/. Ce pot spune cei din jur despre tine? Trăiești ca să-L reprezinți pe El?

3. Perspectiva. În situații de tulburare și nesiguranță există riscul să nu găsești nici o ieșire. Este și motivul pentru care Domnul Isus îi asigură pe urmașii Lui de perspectiva certă a veșniciei: Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” /Ioan 14:2-3/. Nu există perspectivă mai glorioasă decât aceea pe care ți-o oferă Mântuitorul. Tu împreună cu El în slavă. Gândul acesta îți aduce atâta pace și liniște cât nu poți  cuprinde. Exact de asta ai nevoie. Să înțelegi că moartea este ”naveta spațială” care te duce de pe țărmul vremelniciei pe cel al veșniciei cu Domnul Isus. Fratele Costache Ioanid jubilează la gândul acesta în poezia ”Există Dumnezeu”: ”Nu, nu suntem neant! Ce fericire!/ Supremul adevăr s-a revelat./ Isus e-n noi, lumini şi iubire./ Iar moartea e un sbor spre nemurire./ Există Dumnezeu! Ce minunat!”  Când ajungi să fii captivat de perspectiva veșniciei  împreună cu Domnul Isus traiul tău pe acest pământ va fi impregnat cu mângâiere, pace, liniște și așteptare. Iar când va veni ziua plecării vei putea spune ca Pavel: ”De acum mă aşteaptă cununa …” /2 Tim. 4:8.a/. Îți doresc să ai o inimă liniștită în toate încercările vieții dar și la trecerea peste Iordanul morții. Se va întâmpla cel mai extraordinar lucru. Vei ajunge ACASĂ.

 

RUGĂCIUNE

Mare ești Doamne și vrednic de laudă! Specialist în ”imposibil!” Prin Domnul Isus ne asiguri de liniște și pace în cele mai dificile situații prin care îngădui să trecem pe acest pământ. Ajută-ne să ne încredem în Tine și dă-ne putere să fim o mărturie și pentru cei ce nu te cunosc. Îi vrem cu gelozie pentru Tine. Amin!