Pășuni verzi și ape de odihnă

”Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.” /Ps. 23:1-3/

pasuniAnul 2013 este o aventură în necunoscut. Imprevizibilul ne paște la fiecare pas. Este ca la parașutism: te arunci în gol cu gândul că parașuta se va deschide la momentul potrivit și că totul se va sfârși cu bine. Ce ne așteaptă în săptămânile care urmează? Cum putem să avem liniște și pace în suflet când în jurul nostru toate lucrurile se precipită? Când călătorești pentru prima dată într-o țară unde n-ai mai fost, ideal ar fi să ai pe cineva care cunoaște locurile și oamenii și care să fie dispus să te însoțească. Călătoria ar fi fără probleme și tu te vei bucura de tot ce ți se oferă. Exact asta ne propune ”ciobănașul de la Betleem” în Psalmul 23: o rețetă pentru o călătorie fericită prin ”valea umbrelor morții.” Secretul reușitei se găsește în declarația pe care David o face la începutul psalmului.  Face publică mărturisirea lui de credință când spune: ”Domnul este Păstorul meu” /v1/. Totul începe și continuă în raport de atitudinea pe care o ai față de Stăpânul universului. De aici începe binecuvântarea sau blestemul; binele sau răul; viața sau moartea. Depinde ce alegi. Eu am ales pe Domnul și mă bucur să-L am mereu alături în călătoria spre veșnicie. Dacă El este  cu adevărat Păstorul meu (numai așa), beneficiile sunt enorme. Dar ce poate să-mi ofere Dumnezeu în anul 2013 și în tot restul vieții mele de pribeag?

1 . Prezența Lui. Expresia ”Domnul este” /Ps.23:1/ este cheia înțelegerii mesajului din psalm. Fără prezența Lui nimic din ceea ce urmează nu ar fi posibil. Cel Omnipotent și Omniștient este și Omniprezent. Aleluiaaaaaaa! Slăvit să fie Numele Lui în veci! Nu sunt singur nici când sunt părăsit și abandonat de cei din jur. El este cu mine 24/7. Verbul ”este” înseamnă un ”prezent continuu,”  o însoțire ”non stop.” Explicația din Psalmul 139:1-10 este convingătoare:  ”Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele.” Iar Apostolul Pavel scrie în ultima sa scriere: ”… toţi m-au părăsit … Însă Domnul a stat lângă mine, şi m-a întărit.” /2Tim.4:16-17/. Nu vrei ca cea mai selectă trupă de bodyguarzi să te însoțească în fiecare clipă? Citește și ia seama bine:  ”Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale.” /Ps.91:11/. Înțelegi? Stăpânul Universului este interesat de tine și poruncește să ți se asigure protecție totală. Numai dacă poți declara că ”Domnul este Păstorul meu.”

2 . Pronia Lui. În DEX găsim explicarea cuvântului pronie care înseamnă: 1. (În concepțiile teologice) ”Purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru toate nevoile oamenilor și în toate situațiile și împrejurările din viața lor; 2. Divinitate supremă, dumnezeire, Dumnezeu; providență;  grijă, milă, îndurare etc., considerate ca atribute ale divinității.  Din gr. pronia.”  Este exact ceea ce  a experimentat David când a scris: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.” /Ps.23:1-3/. Aceiași asigurare o dă și Domnul Isus în Predica de pe Munte când explică: ”Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” /Matei 6:33/.Dacă Dumnezeu este la cârma vieții tale, atunci nu ai de ce să te îngrijorezi. Cel ce îmbracă crinii și hrănește păsările îți va împlini și nevoile tale.Toate proviziile Universului sunt în mâna Lui. Contează pe Cuvântul Lui.

3 . Protecția Lui. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie. Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.” /Ps. 23:4-5/. Fie că trecem prin ”valea umbrei morții”, fie că suntem în confruntare directă cu potrivnici de tot felul sau în orice alt fel de situații ne aflăm Domnul ne garantează paza Lui. Iată ce asigurare ne dă Domnul Isus în Matei 10:30-31/: Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi.Deci să nu vă temeţi!” În insula Patmos, Ioan prăbușit și plin de spaimă aude glasul ”Celui Viu în Vecii Vecilor” strigând: Nu te teme!” /Apoc. 1:17/. Suficient ca să ai pace și liniște. N-a mințit niciodată. Își va ține Cuvântul și în anul 2013.

4 . Perspectiva Lui. Viziunea Lui este cu bătaie lungă: ”… fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.” /Ps.23:6/.Omul gândește de azi pe mâine de cele mai multe ori. Dumnezeu gândește în perspectivă. David, omul care a experimentat mai mult ca oricare altul prezența, proviziile și protecția lui Dumnezeu a privit în viitor și a decis să locuiască ”în Casa Domnului” toată viața lui. Iar când se termină viața pământească perspectiva este fantastică: ”dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veşnică.”/2 Cor. 5:1/. Vine vremea când se desface cortul! Nici o problemă: ne mutăm în casă. Aleluiaaaaa! Slăvit să fie Domnul! ”Voi cina cu el și el cu Mine” și ”îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie” promite Domnul Isus în Apoc. 3:20-21. ”Vă dau un viitor şi o nădejde strigă Dumnezeu în Ier. 29:11. Ne oprim aici. Argumentele sunt fără număr. Rămâne să ne verificăm relația cu ”Păstorul” și să încercăm profit maxim de binecuvântări în viață, familie și slujire. Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin!

RUGĂCIUNE

Mulțumim că ești Păstorul nostru și că ne oferi ce nu ne poate da nimeni sub soare. Suntem săraci deoarece nu avem curaj să accesăm toate binecuvântările care le ai pentru noi. Iartă-ne și mărește-ne credința ca ”paharul să fie plin și să dea peste el.” Să ajungă și la cei ce nu cunosc cât de mare ești Tu și să se pocăiască. Amin!


^