A inviat, nu este aici

“Nu vă spăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde îl puseseră.” (Marcu 16:6)

Cred că cel mai extraordinar ”buletin de știri” transmis vreodată în Univers a fost cel din dimineața învierii Domnului Isus. Scurt și concis, clar și cu impact mesagerul cosmic a proclamat pentru cei ce au venit să-L caute pe Fiul lui Dumnezeu într-un mormânt rece că: a înviat, nu este aici; iată locul unde îl puseseră.” (Marcu 16:6). Vestea aceasta avea să schimbe cursul istoriei și destinul a milioane de oameni. Contestat la început, privit cu îndoială chiar și de ucenici, învierea avea să fie cel mai argumentat eveniment din istorie. A fost profețit de Scriptură și dovedit de mormântul gol. L-au proclamat îngerii, l-au recunoscut dușmanii și – după două mii de ani – urmașii  încă vorbesc cu curaj despre Cel Viu. Ce-ar trebui să  înțelegem că s-a întâmplat în dimineața Învierii? Ce ne spune/învață Scriptura despre felul în care Dumnezeul cel veșnic a condus lucrurile ca Învierea să reprezinte: 


Read more...

A venit Împăratul

 

”Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.” (Zah.9:9)

DEX definește FLORIILE ca fiind:  ”Sărbătoare creștină, care evocă intrarea lui Hristos în Ierusalim, sărbătorită în duminica dinaintea Paștelui; Duminica Floriilor.” Este sigur că a fost sărbătoare la Ierusalim și este tot așa de sigur că a existat și un sărbătorit: Domnul Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Exact cum a fost profețit în Vechiul Testament că: ” … toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul, care zice:“Spuneţi fiicei Sionului: “Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.” (Matei 21:4-5). Privind la istoria care s-a derulat de-a lungul secolelor și la modul în care Dumnezeu Și-a împlinit planul Său vă invit să ne oprim astăzi în dreptul Împăratului: care vine în Numele Domnului” (Luca 19:38) și să urmărim comportarea și slujirea Lui, iar apoi să învățăm câteva lecții utile pentru noi. În timp ce intră triumfal în cetatea eternă, Domnul Isus face câteva lucruri aparte:


Read more...

Sunt gata

”Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape.” (2 Tim.4:6)

Viața omului este asemenea unei bătălii sau a unei alergări la maraton pe care te străduiești să le câștigi în așa fel ca să urci pe podiumul de premiere și să primești medalia de învingător. Asta înseamnă să ai o perspectivă corectă asupra vieții dar și să-ți asumi o responsabilitate pe măsură. Este ca și o ”cursă cu obstacole” pentru care ai nevoie de mult antrenament și de  condiție fizică adecvată. Îmi aduc aminte de perioada studenției când mă prezentam la examen doar dacă eram pregătit pentru o notă mare. Apostolul Pavel scrie ultima scrisoare din închisoare în așteptarea martirajului. Nu regretă nimic. Și-a trăit viața și a slujit la nivel de excelență. Are certitudinea că va primi răsplată și că va fii încoronat chiar de ”Domnul, Judecătorul cel drept” (2 Tim.4:8). Oare ce-l face așa de sigur de victorie? Marele om al lui Dumnezeu, Liviu Olah a strigat la întâlnirea cu medicul:”Eu sunt gata să plec!” Cum putem să avem și noi certitudinea omului lui Dumnezeu în momentul plecării? Urmărește afirmațiile de mai jos și ia aminte!


Read more...

Trezire si reforma

 

”Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!”  (Daniel 9:19)

Au trecut câteva luni de la alegerile din America. Apele încep să se limpezească, iar oamenii ajung încet-încet să înțeleagă ce a făcut Dumnezeu pentru țara  aceasta. O națiune sortită dezastrului moral, social, cultural, fizic și econmic a fost salvată de Dumnezeu într-un mod miraculos. Când cei mai mulți se bucurau de victoria Sodomei și a sodomiților a intervenit Creatorul și a schimbat totul. Bătălia n-a fost între doi candidați, ci între Dumnezeu și puterile întunericului. Victoria n-a fost  a unui om sau a unui partid politic, ci a fost în întregime biruința lui Dumnezeu asupra Celui Rău. Marele om al lui Dumnezeu  Pastorul Franklin Graham a fost inspirat de Duhul Sfânt să înceapă o cruciadă națională și să meargă în capitala fiecărui stat ca să adune poporul la rugăciune. În luna Martie, 2016 a venit la Phoenix, AZ și am avut harul să particip și eu cu soția. A fost una dintre cele mai extraordinare zile din viața mea când L-am văzut pe Dumnezeu în acțiune. Am spus că: ”este imposibil ca El să rămână insensibil la asemenea rugăciuni și să nu intervină!”  Iar minunea s-a produs. Astăzi trăim zile ca cele din vremea lui Ezechia și Asa când idolii, baalii și astarteele sunt îndepărtați, iar Dumnezeu este pus la loc de cinste în această națiune. Însă starea de împietrire și rătăcire a omenirii devine globală. Ce avem de făcut în dreptul nostru ca să vină trezirea? Ne spune CARTEA în scrierea lui Daniel. 

Read more...

Caut un om

”S-au stricat oamenii, au săvârşit fărădelegi urâte, nu este nici unul care să facă binele.” (Ps.53:1)

Psalmii 53 și 14 sunt aproape identici. Amândoi psalmii aduc în scenă câteva categorii de oameni pe care-i întâlnim pretutindeni. În permanență  a fost criză de oameni adevărați situație care-L determină la un moment dat pe Dumnezeu să strige: ”Caut printre ei un om … dar nu găsesc nici unul!” (Ez.22:30). Vremurile contemporane nouă se remarcă prin absența majoră a oamenilor integri și de caracter. În măsura în care nu mai există Adevăr absolut ci doar adevăruri mărunte chiar și oamenii au dimensiunea ideologiei ce o îmbrațișează.  Ateismul și umanismul sunt tot mai agresive în societatea noastră, iar creștinismul autentic are de purtat o bătălie aprigă cu puterile întunericului. Chiar în timp ce scriu urmăresc mrturia Prof. dr. psihiatru Aurel Romilă care spune fără perdea că: ”trăim într-o lume de tâmpiţi, în care dacă rosteşti numele lui Dumnezeu, se ridică toţi împotriva ta.” Suntem responsabili pentru mărturia ce o prezentăm semenilor noștri prin modul nostru de trai și de vorbire. Iată de ce vă invit să luați aminte la oamenii prezentați în acești psalmi și să ajustați în viața voastră lucrurile care nu vin din Dumnezeu. Acești oameni sunt: 


Read more...

Invitatie la iubire

 

”Dragostea nu va pieri niciodată.” (1Cor.13:8)

”Dacă dragoste nu e, nimic nu e!” Aceasta este constatarea plină de realism a scriitorului român Marin Preda și ea exprimă un adevăr vital al existenței umane. Cartea Sfântă spune că Dumnezeu este dragoste” (1Ioan 4:16) iar mediul în care El a conceput viața ar trebui să fie iubirea. O iubire adevărată și sinceră. Aceasta-i cea mai mare nevoie care – neîmplinită – generează cea mai mare criză din omenire. Cum se rezolvă problema? Mergând la Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia este ”Manualul Creatorului” și are soluții pentru absolut toate situațiile. Există sute de referințe cu privire la dragoste. În afară de iubirea transmisă prin eros, fileo și agape întâlnim pe paginile Scripturii termeni ca: storge (dragostea din familie) și xenia (dragostea ospitalieră). Tora cere în cele zece porunci: “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău” dar nu rămâne aici, ci continuă și pretinde să iubești: ”şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Luca 10:27). Iar Domnul Isus în seara din joia mare proclamă ”porunca 11” când spune: ”Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.” (Ioan 13:34-35). Iată de ce rămânem și astăzi la Pilda Samariteanului (Luca 10:25-37)ca să urmărim și să învățăm cum să ne raportăm la semenii noștri iubindu-i cu adevărat. Descoperim aici că dragoste înseamnă:


Read more...