Dragostea fierbinte

”Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.” (1Petru 4:8)

fierbinte“Dacă dragoste nu e, nimic nu e.” Așa a încercat scriitorul Marin Preda să argumenteze adevărata nevoie cu care se confruntă omul. Omenirea trece zilnic prin crize  de tot felul și se pare că cei care conduc lumea au pierdut controlul asupra rezolvării lor. Înțelegerea corectă este că cea mai mare criză a tuturor timpurilor este criza de dragoste.  Nu criză de eros (dragoste posesivă, egoistă), nici de fileo (dragostea indiferentă, cea dintre doi prieteni ) și nici de  storge (dragostea din familie). Este criză de agape, de dragoste jertfitoare, altruistă, de iubire generată de jertfa Domnului Isus. Este vorba de dragostea fierbinte (Foarte puternică, adâncă, aprinsă, înfocată; DEX) care te motivează să mergi un kilometru (o milă) în plus față de cât erai dator și să dai și cămașa atunci când cineva îți cere haina. Este dragostea care răspunde: te iubesc chiar dacă nu mă iubești; te iert chiar dacă mă urăști; te ajut chiar când nu meriți. Cum arată acest fel de dragoste și unde o putem afla? Urmărește restul meditației și vei înțelege. Apoi primește provocarea de a trăi în fiecare zi la înălțimea ei.

1. Izvorul dragostei. Apostolul Ioan este numit și ”ucenicul iubirii” deoarece el scrie cel mai mult despre adevărata dragoste.  Nu bate câmpii și nici nu face filozofia dragoste creștine, ci spune în modul cel mai clar și convingător că: ”dragostea este de la Dumnezeu” (1Ioan 4:7), iar un verset mai jos proclamă din toată inima că:  ”Dumnezeu este dragoste.”(1Ioan 4:8).  Înțelegi? Sursa dragostei nu este la oameni, ci la Dumnezeu. Când încerci să pricepi ce înseamnă dragoste fierbinte nu te raporta la semenii tăi, ci la Dumnezeu deoarece El este ”etalonul” pentru toate valorile spirituale. Încercând să explice identitatea iubirii adevărate el exclamă cu toată ființa și strigă: ”Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl” (1Ioan 3:1), arătând spre Tatăl ca fiind originea și izvorul ei. Iată de ce înțelegând nevoia adevărată a urmașilor Domnului Isus, Apostolul Pavel – la rândul lui – se roagă ca: ”Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu!” (2Tes.3:5). Tu, cel care ești în criză de dragoste, întoarce-te la izvor! ”Fântâna arteziană” a dragostei lui Dumnezeu încă funcționează și așteaptă să-ți umple vasul ființei tale și să-ți stâmpere setea.

2. Dovada dragostei. Este simplă și clară: ”Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (1Ioan 4:9-10). Wow! ”Dragostea bătută în cuie” pe crucea de la Golgota este cea mai grăitoare dovadă și mărturie că Dumnezeu există și că El este cu adevărat Dragoste! Ioan 3:16 este numit pe drept ”versetul de aur al Scripturii” deoarece creionează și exprimă în modul cel mai real investiția de dragoste a Creatorului vizavi de creatura Lui:  ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Exact în aceiași gamă se exprimă și poetul anonim în versurile lui când scrie:”Harul ce curge din Golgota, M-a mântuit, m-a fericit / Aici Isus a fost morții dat, Păcatul meu, El a ispășit” Un singur Fiu a avut Dumnezeu și pe acesta L-a trimis să fie misionar și să plătească prețul pentru salvarea noastră. Eu nu înțeleg întru totul cum și ce s-a întâmplat dar sunt sigur și cred că așa a fost. Scriptura, istoria, biserica și ”sămânța de urmași” – toate strigă și proclamă că ”Isus Christos este Domnul!”  Aleluiaaaa! Slăvit să fie Numele Lui în veci! Te invit să faci liniște în sufletul tău și să contemplezi încă odată scena, iar apoi să declari împreună cu poetul: ”Voi iubi vechea, tristă cruce / Pân’ sfârşesc viaţa umană, / Eu voi sta lângă vechea cruce / Şi-am s-o schimb cândva-ntr-o coroană.” (N. Moldoveanu).

3. Provocarea dragostei. Dragostea fierbinte nu este doar un concept abstract și nici o sumă de sentimente. Ea trebuie să se manifeste vizibil, să devină modul de viață al urmașilor Domnului Isus. Nu este doar o chestiune de voință, ci este o poruncă dată de Cel ce avea să moară pentru păcatele noastre și să dea exemplul suprem de iubire: ”Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.” Dacă trăim așa atunci consecința acestui fapt este fantastică: ”Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” /Ioan  13:34-35/. Fii atent încă odată ce pretinde Domnul: trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.” (1Ioan 4:11). Cuvântul ”trebuie” înseamnă ”decret de lege” promulgat de însuși ”Împăratul împăraților și Domnul domnilor!” Care este provocarea pe care o aduce acest decret? Una singură: ”Urmăriţi dragostea.” (1Cor.14:1). Oare cum se face acest lucru în mod concret? Ne spune Cartea: ”Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.” (Evr.10:24). Dacă vrei să rămâi în voia lui Dumnezeu cu privire la viața ta, atunci nu glumi cu pocăința. Trezește-te, șterge-te la ochi și ia aminte la pretenția Scripturii: ” … să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.” (1Ioan 3:18).  Tot ce trebuie să facem într-o lume a urii, a terorismului și a iubirii de sine (egoismului) este să ne hotărâm să începem chiar acum să punem în practică ceea ce ne cere Cuvântul: ”iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima;” Bine! Dar cum se face asta? Fii atent cât este de simplu: ”să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută.” (1Petru 1:22). Hai să încheiem împreună meditația și să venim în smerenie înaintea Regelui fredonând cu inima plină de recunoștință: ”Pleacă-ţi genunchii Isus e-aici / Ridică mâini curate spre cer / Tronul de mărire e-n faţa ta, / Slava se coboară din cer / Îndrăzneşte de intră în locul sfânt / Spălat în sângele Mielului / Vino cu cântări de mărire / Osana Mielului Preasfânt!/:Rege-al regilor, / Domn al domnilor, / Isus, Isus, Isus, Isus :/!” În jurul tău sunt atâția oameni în criză și tot ce au nevoie, este ca cineva să-i înțeleagă și să-i iubească. Mă rog ca TU să devii chiar acum un purtător de ”dragoste fierbinte” în așa fel ca alții să se încălzească și să dea mai departe.

RUGĂCIUNE

”O, creşte-mi iubirea, iubite Isus / În starea şi-n locul în care m-ai pus; / Să-i port pretutindeni belşugul de har. / Şi-a ei revărsare să n-aibă hotar.” (Traian Dorz)


2 Responses to “Dragostea fierbinte”

  1. Pop Ilie says:

    Sunt de acord cu acest strigăt de dragoste care este singuru în stare să aducă pace și liniște în sufletele noastre, într-o lume plină de ură și răsbunare! Doamne ajtă, Doamne dă isbânsă !!!

  2. Pop Ilie says:

    Erată: izbândă!!!

Leave a Reply to Pop Ilie

^