Viața este marcată de eșecuri și victorii. În fiecare zi ne zbatem, alergăm, alegem, planificăm pentru ca la sfârșitul zilei să răsuflăm ușurați că am realizat multe și am avut reușite. Adevărul este că tânjim după victorii iar înfrângerile pe plan personal, familial, material, financiar ne displac și ne cutremură. Ne pregătim, studiem, citim, ne documentăm, numai ca nu cumva să fim prinși pe picior greșit și să avem un eșec. “Daca am găsi secretul realizărilor în viață”, ne spunem în timp ce căutăm în cărți, pe internet și în citate, dar pe măsură ce căutăm mai mult, pe atât de mult ne dăm seama că este imposibil să trăiești o astfel de viață, iar secretul este doar o legendă. Și în felul acesta ajungem să ducem o viață spirituală tristă încărcată de tristețe, împovărată. Pe cît de trist este gîndul acesta, pe atât de neadevărat este, deoarece se poate ca un om să aibe parte de victorii spirituale iar modul în care se realizează acest lucrul este prezentat în Scriptură. Unul dintre pasajele ce prezintă modul în care un credincios poate avea parte de victorii spirituale este cel din Exod 17:8-15. Nu trecuse mult timp de când poporul Israel trecuse în mod miraculos Marea Roșie iar Israelul are în față pe Amalec, fiind gata de o confruntare. Nepregătit din punct de vedere militar, poporul Israel are parte totuși de una dintre cele mai uimitoare și miraculoase victorii, experiență care ne învață pe noi credincioșii care sunt secretele unei vieți încărcate de victorii spirituale.

O convingere puternică

 “Alege niste barbati si iesi de lupta impotriva lui Amalec. Iar eu voi sta maine pe varful dealului cu toiagul lui Dumnezeu in mana.”(v.9)

Chiar daca Iosua își făcuse temele din punct de vedere strategic, Moise a știut că bătălia se câștigă întâi de toate pe “culmi”. Înainte de a fi câștigată “jos”, bătălia trebuie dusă  mai întâi “sus”. Omul lui Dumnezeu a crezut din toată inima că puterea rugăciunii va oferi sorți de izbândă oamenilor ce vor lupta. Oricât de greu ar fi de crezut, rugăciunea și credința sunt două dintre lucrurile ce condiționează rezolvarea problemelor noastre. Ea nu este opțională în viața credinciosului, ci trebuie pusă în practică zilnic. Așa cum bătălia poporului Israel cu Amalec a fost una de viață și de moarte, tot astfel pentru sufletul omului se duce o luptă spirituală care să marcheze destinul lui fie pentru Iad, fie pentru Rai. De aceea este atât de important ca orice credincios să stea în rugăciune, să lupte pe genunchi pentru el, familia lui, frați și surori și cei din jur.

O dedicare continuă

“Când își ridica Moise mâna, era mai tare Israel; și când își lăsa mana în jos, era mai tare Amalec.” (v.11)

La un moment dat Moise a obosit și i s-au îngreunat mâinile așa că Aaron și Hur le-au sprijinit. Când mâinile erau înălțate spre cer, Iosua era în avantaj, când își lăsa mâinile, tabăra lui Madian era în ofensivă. Când un copil al Domnului luptă, diavolul va încerca să îl descurajeze în diferite moduri. Cu cât credinciosul luptă mai cu foc pe genunchi, cu atât mai dure vor fi provocările Ispititorului de a opri lucrarea aceasta. Și ucenicii au căzut biruiți de un somn atît fizic, cât și spiritual, în timp ce trebuiau să vegheze și să lupte în rugaciune. Din acest motiv, apostolul Pavel încurajează biserica din Colose în  Coloseni 4:2 – “Staruiți in rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri”. Mai mult, el se dă chiar pe sine exemplu în Coloseni 4:12 – “Eu, rob al lui Hristos, întotdeauna mă rog pentru voi în rugăciunile mele”. Rugăciunea trebuie să fie un angajament continuu, o dedicare de lungă durată, și nu o experiență scurtă. Sunt atât de mulți oameni care luptă în rugăciune cât sunt în pericol și au parte de un necaz, văzând rugăciunea ca pe o pastilă spirituală miraculoasă ce poate soluționa urgențele. Rugăciunea trebuie să fie mai mult decât atât, ea este un tratament spiritual pentru suflet fără de care acesta nu poate trăi. Liviu Olah spunea că rugăciunea este “respirația sufletului”. Când un credincios înțelege că nu poate supraviețui spiritual fără rugăciune atunci se va dedica zilnic părtășiei cu Tatăl.

O inimă mulțumitoare

“Moise a zidit un altar și i-a pus numele “Domnul, steagul meu”. (v.15)

Altarul era un element important în cultura evreilor. De regulă acesta marca un eveniment important, o izbândă, o victorie pe care au avut-o împotriva unui popor inamic. Acesta avea două roluri: pe de o parte reprezenta un semn de recunostință, iar pe de altă parte era un semn de aducere aminte pentru generațiile următoare. Prin numele pe care îl dă altarului, Moise afirmă că Dumnezeu reprezintă direcția lui, telul lui în viață, în slujire, scopul pentru care își traiește viața: Jehova-nisi. Când un credincios primește un răspuns la o rugăciune, de multe ori petrece puțin timp să mulțumească Domnului sau să trăiască bucuria ajutorului venit de la Domnul. De regulă merge mai departe fiind prins în alte probleme și greutăți. Dumnezeu apreciază și încurajează cultivarea unui duh de mulțumire la adresa Lui atunci când oferă ajutorul. Psalmii sunt plini de astfel de relatări când Dumnezeu a intervenit în mod micraculos așa că te încurajez să “clădești altare” de aducere aminte acasă, la locul de muncă, la școală pentru a Domnul să fie lăudat și pentru ca ele să fie o încurajare atunci când treci prin greutăți.

RUGĂCIUNE 

Îți mulțumim Doamne pentru soluțiile ce ni le oferă Cuvântul Tău pentru luptele noastre zilnice. Îți multumim că putem trăi o viață încărcată de victorii spirituale și ajută-ne să apelăm la Tine și să credem în puterea Ta mai mult. Amin.