”Nişte Greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat, şi au zis: “Domnule, am vrea să vedem pe Isus.” (Ioan 12:20-21)

Aceasta este nevoia disperată a omenirii din toate generațiile. Oamenii au” tone” de religie dar nu sunt împliniți de religia lor fiindcă nu mai au relație. Sunt biserici ticsite de popor care vine și pleacă cu sufletul gol. Sunt comunităţi (creștine, chiar) care au un nume dar nu mai au viață. Au lege dar nu au credință. Au sfinți și moaște fără viață dar nu pot să ofere și să prezinte un Mântuitor viu. Au doctrine elevate și proiecte ieșite din comun dar nu au impact în sufletele căutătorilor sincere după Adevăr. Cei din jurul nostru sunt sătui de forme și ceremonii; ei vor să vadă și să simtă ceva mai mult decât spectacolele jalnice ale unui creștinism fals. Chiar și creștinismul așa-zis” evanghelic” a ajuns ieftin și fără relevanță. Postmodernismul și-a pus amprenta și pe viața religioasă. În țara unde locuiesc bisericile folosesc tot mai mult tehnica de la Hollywood ca să atragă mulțimile. Sunt predicatori care hrănesc turma cu” un potop de cuvinte și un pustiu de idei” așa cum spunea un autor anonim cândva. Când nu mai găsesc resurse generate de Duhul Sfânt ajung la spectacole de sunet și imagine cu” semne și minuni.” În textul meditației de azi niște pelerini fascinați de filozofie (erau greci) au venit la Ierusalim la praznic să găsească ceva mai mult decât le oferea cultura, religia și gândirea greacă. Au auzit de un rabin care punea în uimire mulțimi de oameni prin învățătura Lui și prin minunile care le săvârșea. Acum era momentul să-l întâlnească și să savureze Cuvintele Vieții. Dar cum să ajungă la El și cine să-i îndrume spre Isus? În zilele care le trăim sunt tot mai dese atacurile la persoana și învățătura Mântuitorului și este nevoie urgentă să facem liniște ca să auzim strigătul mulțimilor dornice după Adevăr:” Domnule, am vrea să vedem pe Isus!” “Isus i-a zis: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6). În fața acestui adevăr veșnic se impune de la sine întrebarea:” cine și în ce fel va prezenta oamenilor din generația noastră pe Fiul lui Dumnezeu în identitatea Sa adevărată?”

1. Să spunem oamenilor despre Isus. Lucrul acesta nu este o opțiune, ci o poruncă pe care Mântuitorul o lansează urmașilor Săi înainte de Înălțare în Marcu 16:15-16:” Apoi le-a zis: “Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.” Iar primii creștini au luat în serios spusele Domnului Isus și în primul secol Evanghelia a pătruns în întreagă lumea cunoscută atunci. Sfinții erau chiar și în casa cezarului. Marele misionar, Apostolul Pavel ne confruntă cu câteva întrebări directe: “Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi?” (Rom. 10:14-15). Ce provocare extraordinară! Nevoia este urgentă, iar porunca a fost dată. Ce mai stai în nepăsare? Cât mai aștepți până să te apuci de treabă? Oare trebuie să vină din nou persecuția ca să ne urnească din loc? Iată constatarea Domnului Isus cu privire la mântuirea oamenilor în Matei 9:37: “Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii!” Este criză acută la capitolul mărturie și misiune, iar Tata din Cer caută voluntari. Fă-ți socoteala și spune-I Domnului:” Sunt aici la dispoziția Ta.” Eu mă rog ca Domnul să te ajute să începi chiar acum.

2. Să spunem lui Isus despre oameni. Exact acest lucru l-au făcut ucenicii abordați de grecii care-L căutau pe Domnul Isus: “Filip s-a dus şi a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip au spus lui Isus.” (Ioan 12:22). După ce ai spus oamenilor despre Isus, spune Domnului Isus despre oameni. Lucrul acesta nu este unul de apucat, ci el trebuie să devină prioritatea vieţii fiecărui pocăit. Aşa înţelege Apostolul Pavel “bătălia spirituală” pentru salvarea oamenilor: “Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii.” (I Tim.2:1). A sta se numește rugăciune și post, adică jertfă. Începe cu cei din casa ta și lărgește cercul la vecini, prieteni, colegi, rudenii, autorități și chiar dușmani (dacă ai). Cuprinde în lista ta de rugăciune localitatea în care trăiești și uită-te pe hartă la țara în care ai văzut lumina zilei. Nu lăsa nimic afară din rugăciunile tale. Apoi adu-ți aminte că Domnul Isus a lansat porunca de mântuire pentru lumea întreagă. Este foarte cunoscut proiectul numit” fereastra 10-40” care se referă la zona cuprinsă între paralelele de 10 și 40 de grade latitudine nordică, adică la lumea musulmană. Nu există limite și nici granițe în rugăciune. Una din definițiile rugăciunii spune că ea este” puterea care pune în mișcare mâna ce conduce universul.” Aș vrea să fii conștient de puterea care îți stă la dispoziție pentru salvarea oamenilor de la iad și moarte veșnică. Vă mai amintiți de trezirea de la Oradea și din România din vremea Fratelui Liviu Olah? Trezirea a început tocmai cu lista de rugăciune. O soră a fost la Oradea ca să înțeleagă la fața locului care este explicația trezirii și l-a întrebat pe Fratele Liviu cum comentează acest lucru. Fratele Liviu a chemat o fată de vreo 10-12 ani și a rugat-o să-i spună sorei pentru câți păcătoși se roagă pe nume în fiecare zi la care fata a spus că se roagă zilnic pentru mai bine de 100 de oameni. Wow! Nu te cutremuri? Creștinii din biserica primară “stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni.” (F.A. 2:42), adică acest fel de slujire era o permanență. Iată de ce nu trebuie să ne mirăm de numărul mare de convertiți de la Rusalii și de după. Ce poți să spui în dreptul tău la acest capitol?

3. Să-L arătăm oamenilor pe Isus. Cel mai eficient mod de a evangheliza semenii noştri este acela de a-L prezenta oamenilor pe Domnul Isus cu viaţa noastră. Traiul nostru de fiecare zi este cel mai puternic argument pentru mântuirea păcătoşilor. La I Cor. 15:8, Apostolul Pavel explică: “După ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie.” Parafrazând, mesajul lui este clar: “Vreţi să-L vedeţi pe Isus cel viu? Uitaţi-vă la mine! M-am întâlnit cu El şi mi-a schimbat viaţa pentru totdeauna.” Atât de marcat a fost apostolul de nevoia ca oamenii să-L vadă pe Domnul în viaţa noastră încât scrie la I Cor.11:1 “Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.” Ce curaj să faci o asemenea mărturie. Ea rămâne adevărată numai în măsura în care viaţa de zi cu zi trăită cu Domnul reprezintă argumentul forte al pocăinţei tale. Primii creştini “erau plăcuţi înaintea întregului norod.” (F.A.2:47) de aceea ei “au răscolit lumea” (F.A.17:6), iar oamenii care priveau la traiul şi la comportarea lor “au priceput că fuseseră cu Isus.” (F.A.4:13). Mă opresc aici cu argumentaţia biblică privind cea mai acută nevoie de pe planetă: aceea ca semenii noştri să-L vadă pe Domnul Isus în viaţa noastră, trăită în fiecare zi cu El şi pentru El. Rămâne ca eu şi tu să trăim pocăinţa şi acesta să fie modul nostru de viaţă permanent. Dacă aş putea, te-aş obliga să trăieşti ca un pocăit veritabil dar nu pot. Rămâne ca să mă rog pentru tine în aşa fel ca Dumnezeu – Cel care poate – să schimbe viaţa ta în astfel ca să devii o epistolă vie citită de oamenii din jurul tău, oameni care să vadă în tine chipul Domnului Isus.

RUGĂCIUNE

Tată din Cer am înţeles nevoia urgentă a salvării sufletelor nemântuite din jurul nostru şi te rugăm insistent să lucrezi la “pocăinţa pocăiţilor” în aşa fel ca ei să se trezească şi aşa oamenii să fie cuceriţi pentru tine şi Împărăţia Ta veşnică. Iartă-ne indiferenţa noastră şi fă să avem un nou început chiar acum. Îţi mulţumim că ne asculţi şi că ne binecuvântezi ca să trăim pentru Tine în totalitate. Amin!