1 Cronici 13

Cred că una dintre cele mai supărătoare întrebări pe care le poți auzi din partea copilului este atunci când te pui la masă, și după ce privește mâncarea spune:, Iar avem felul ăsta la cină?” Numai părintele știe cât de mult a lucrat să strângă bani, numai mama știe cât a stat în căldură să gătească… totul pentru o atitudine atât de nerecunoscătoare! Adevărul este că în fiecare dintre noi există această natură de nerecunoștință. De multe ori ajungem să ne obişnuim cu cei de lângă noi, cu prietenii, cu lucrurile materiale… și din păcate chiar și cu cele spirituale… cu binecuvântări și până și cu Dumnezeu. Este normal ca un credincios să ajungă în punctul acesta? Ce se întâmplă când ne obişnuim cu Dumnezeu?

1. Luăm decizii fără a-L implica pe Domnul în ele (v.4)

Într-una din zile, David convoacă toate căpeteniile și le comunică intenția lui, afirmând printre altele că dacă, Țlucrul acesta vine de la Domnul” să ducă chivotul la Ierusalim. În mod normal trebuia să primească un mesaj din partea Domnului, însă întrega adunare ia pe loc decizia, ca și cum Dumnezeu trebuie să fi fost de acord.

Nici nu e de mirare totuși că Domnul nu apare în schemă deoarece mutarea aceasta pentru ei nu era una spirituală, ci mai degrabă una administrativă. În loc să motiveze acțiunea lor prin faptul că aveau nevoie de prezența lui Dumnezeu în mijlocul lor, ei spun că a rămas chivotul neîngrijit de când cu Saul. În loc să se raporteze la Dumnezeu, ei se referă la Saul, David încercând să dovedească că este peste Saul și în lucrurile spirituale.

Oare cât de des nu acționăm și noi în felul acesta? Ne-am învățat lecția din Biblie, știm atât de bine versetul din Iacov 4:15, și cu orice ocazie atunci când discutăm cu cineva despre planuri, punem expresia, “dacă Domnul va vrea”, dar în capul nostru avem alte idei și suntem motivați de alte gânduri. Indiferent cât de obișnuiți suntem cu Dumnezeu, El vrea să fie Domn pentru deciziile noastre, El dorește să fie reperul acestora. Nu îi place să fie pus în expresii și cuvinte mieroase duhovnicești. El nu este Domn doar peste cuvinte, ci și peste fapte și acțiuni. Să dea Domnul înțelepciune copiilor Săi fiindcă altfel vom cădea ușor sub osânda v.17 din Iacov 4: “Cine știe să facă bine și nu face, săvârșește un păcat!”

2. Facem lucruri pentru Domnul în felul nostru (v.7)

După decizia luată în unanimitate, David dă comandă la un car nou în care să pună chivotul. Așa se întâmplă când nu îl consultăm pe Domnul, facem lucruri care cred că sunt pe placul Domnului, în timp ce acestea sunt departe de ceea ce așteaptă El. Oamenii au crezut că Domnul are nevoie de un car nou, în schimb El dorea slujitori ai Săi cu inimi înnoite și dedicate lucrării. Oamenii au crezut că Domnul vrea cântece și urale și bucurie manifestată în exterior, în timp ce Domnul aștepta în primul rând o închinare a inimii. Cât de aproape credeau ei că sunt de Domnul, și totuși cât de departe se aflau!!!

Poate suntem mulțumiți că reușim să îi oferim Domnului câteva minute pe zi în rugăciune, în timp ce Daniel, “de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga și lăuda pe Dumnezeu” (Dan. 6:10). Poate suntem mulțumiți că reușim să citim câteva versete zilnic, dar psalmistul spune că fericit este cel care, “zi și noapte cugetă la Legea Lui” (Ps. 1:2). Poate că suntem mulțumiți de închinarea noastră, dar când serafimii strigau, “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul” (Is. 6:3), se zguduiau ușiorii ușii de închinarea lor. Poate că suntem mulţumiţi de viața noastră de credință, bucurându-ne că nu avem parte de necazuri și încercări, însă Biblia spune că Domnul ne trimite ca pe niște oi și mielușei în mijlocul lupilor, iar că în lume, ca și credincioși, vom avea necazuri.

Fie ca Duhul lui Dumnezeu să ne călăuzească la tot pasul pentru a nu ajunge cumva în punctul de a cădea în ispita mulțumirii Mântuitorului prin metodele noastre omenești. Cuvântul Lui, Biblia, să fie manualul nostru de trăire creștină. Domnul Isus, Fiul Său, să fie exemplul nostru.

3. Uităm să ne raportăm corect la El (v.9-10)

Când David a făcut toate lucrurile amintite mai sus de unul singur, există o singură concluzie: împăratul nu se raporta corect la Împăratul împăraților, Dumnezeu Tatăl. Adevărata problemă a apărut atunci când, conducător fiind, a comunicat poporului lucrul acesta. Fără să spună sau să poruncească, atitudinea, cuvintele, gesturile sale comunicau o lejeritate și relaxare în relația sa cu Domnul. Când ai o astfel de atitudine, primul lucru care îți vine în minte este acela că Dumnezeu poate fi controlat, așa cum a încercat să facă și Uza. El a crezut că Dumnezeul Cerurilor și al Pământului, Dumnezeu Creatorul și Stăpânitorul Universului va cădea din car și el, Uza, trebuie să Îi întindă o mână de ajutor.

Dragi cititori, de prea multe ori ne obișnuim cu Dumnezeu și uităm cine este Domnul și cine suntem noi. Uităm că noi suntem creația Lui și ne-am dori să fim ca și El, gând care i-a dus pe Adam și Eva în păcat. Uităm că mântuirea este prin Harul și Mila Sa, prin sacrificiul Celui care s-a smerit atât de mult încât îți întorceai fața de la El (Is. 53). Uităm că buzele odată curățite cu cărbunele Sângelui Său (Is. 6) trebuie să permită doar cuvintelor acelora care Îl onorează pe El să iasă afară. Uităm că noi rătăceam cu toții ca niște oi risipite și El ne-a găsit (Is. 53) și în smerenie să ne punem în mod regulat întrebarea:, Ce este omul să privești la el?”, fiind recunoscători pentru bogăția harului Său.

Să ne ajute Domnul ca în orice situație, fie că strigăm de bucurie, fie că Îl lăudăm pe El cu instrumente, fie că Îl slăvim, fie că înălțăm mâini curate spre cer, fie că ne rugăm, fie că slujim, fie că avem râvnă pentru lucrarea Lui… să ne sfințim și să să-L facem Domn în inimile noastre.