Steaua care-a răsărit

“Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.”  (Matei 2:2)

 
Suntem din nou la vreme de Advent. Colindele și muzica de Crăciun, vitrinele împodobite și afluxul de cumpărători au deturnat adevărata valoare a Sărbătorii Nașterii Mântuitorului de la un eveniment rânduit de Dumnezeu să aducă armonie, pace și liniște la un timp de business și de cheltuieli cu risipă pentru cadouri și mâncare în exces. Ce trist! De la păstorii din câmpia Betleemului și până la civilizația anului 2016 lucrurile s-au schimbat radical. Dumnezeu a trimis pe Singurul Lui Fiu să fie ”cadoul” pentru salvarea omenirii dar El – Cel Sărbătorit – este nebăgat în seamă. Este un paradox să ai sărbătoare fără sărbătorit. Nu există așa ceva. Totul este doar o imitație falsă, un surogat la ceea ce Dumnezeu a intenționat să fie Nașterea Fiului Său. Cei mai mulți nu-și mai aduc aminte de Prunc dar folosesc nașterea Lui ca să se sărbătorească pe ei. Așa a fost și la prima Lui venire când găsim doar câteva persoane care-L așteptau cu adevărat: Iosif și Maria, Zaharia și Elisabeta împreună cu Simeon și Ana. Tu de care parte te regăsești?  Read more…


Trei pâini

“Prietene, împrumută-mi trei pâini … ” (Luca 11:5)

Trăim vremuri de criză profundă în lumea întreagă. Corupția, mizeria, păcatul care se bea ca apa, nepăsarea, postmodernismul cu nonvalorile lui și multe altele au adus omenirea în pragul prăpastiei. Privind la rădăcină, criza aceasta este generată de un imens gol spiritual pe care Scriptura îl punctează fără perdea: ”nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară.” (Osea 4:1). Demersurile politice sunt fără rezultat; religia este neputincioasă, iar biserica (cu ”b” mic) este în agonie. Ce este de făcut? Cuvântul lui Dumnezeu ne propune o soluție care ar putea aduce echilibru și liniște în națiune. Este vorba de ”trei pâini” care trebuiesc împărțite semenilor cu credința că Domnul este Singurul care poate să rezolve situația fără ieșire prin care trece lumea  și să aducă izbăvire și propășire. Știind că: ”oricine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide” (Luca 11:10) vă invităm ”să gustăm” din pâinile care vor putea aduce  salvare și speranță și ne vor motiva la o slujire care să-L onoreze pe Cel Prea Înalt la modul superlativ. Read more…



^