Mărturii

”Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.” (Ps.19:1)

marturiiLa întâlnirea de peste săptămână de la New Life folosim Cartea Psalmilor drept suport biblic pentru meditație și rugăciune. Câte unul dintre frații slujitori explică psalmul și apoi ne rugăm. Sunt cele mai frumoase întâlniri ale sfinților. Nu de mult a fost rândul meu să slujesc (relatează Pastorul Mihai Sârbu). Am ajuns la Psalmul 19 și ceea ce am primit de la Domnul o să împărtășesc cu Dumneavoastră în continuare. Este unul dintre cei mai extraordinari psalmi din Biblie prin faptul că Îl aduce în scenă pe Dumnezeu și prezintă argumente de excepție care Îl acreditează și-L onorează. M-aș bucura să putem urmări meditația împreună și să luăm aminte la mărturiile prezentate. Apoi să încercăm să concluzionăm în așa fel ca viața noastră să fie atinsă de puterea Duhului Sfânt și schimbată, iar Numele Lui să fie slăvit. Iată mărturiile: Read more…



S.P.P.-ul lui Dumnezeu

”Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” (1Petru 1:5)

sppSigla SPP reprezintă ”Serviciul de Protecție și Pază, organ de stat specializat în asigurarea protecției demnitarilor români și a celor străini pe timpul șederii lor în România precum și a familiilor acestora. Deasemenea asigură paza sediilor de lucru și a reședințelor lor.” (www.spp.ro). Este foarte important ca oamenii care conduc sau ne vizitează țara să se bucure de protecție și să poată lucra în pace la binele cetățenilor. Exact în felul acesta (dar la scara Lui) înțelege și Dumnezeu lucrurile. Cei care L-au acceptat prin credință și pocăință devin copiii Lui și beneficiază de un statut special. Scriptura ne asigură că: ”Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El, şi-i scapă din primejdie.” (Ps.34:7). Se pare că Dumnezeu pune pe urmele copiilor Săi o gardă de îngeri care-i urmăresc și protejează 24/7. Ce onoare! Să ai ”clauza națiunii celei mai favorizate” a lui Dumnezeu și să fi în atenția specială a Celui Atotputernic. Ca să nu existe nici o îndoială asupra acestui fapt și lucrurile să fie clare Cuvântul Său infailibil întărește acest adevăr când proclamă: ”Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă … !” (1Petru 1:5). N-a mințit niciodată Dumnezeu; tot ce a spus a fost adevărat. Și de data aceasta cuvântul Lui este vrednic de crezare și de luat în seamă. Haideți să urmărim ce ne descoperă el: Read more…



^