” Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis: “Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor. (Apoc.1:17-18)

A înviat cu adevărat. Nu numai faptul că mormântul era gol confirmă știrea, ci și faptul că S-a arătat urmașilor Lui. L-au văzut și s-au convins că este Domnul. Au vorbit cu El și i-au văzut urmele cuielor din palme și cel al suliței din coastă. L-au urmărit mâncând fagure de miere în seara învierii și pește prăjit pe țărmul Mării Galileii. S-a convins și Toma că El este Cel Viu, apoi L-au întâlnit peste cinci sute de frați. Avea să-L vadă Ștefan stand la dreapta Tatălui în timp ce era omorât cu pietre și să-L întâlnească și Saul din Tars în drumul lui spre Damasc. Dar imaginea care întrece orice descriere este cea descrisă de Ioan în Insula Patmos. Pentru câteva clipe cortina veșniciei se deschide și panorama ce se zărește este fascinantă: ”semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare, şi încins la piept cu un brâu de aur.  Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;  picioarele Lui erau ca arama aprinsă, şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.  În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui.” (Apoc.1:13-16). Este El în toată splendoarea. Cu un trup cosmic slăvit, nesupus spațiului și timpului și nici putrezirii, ci Viu în Vecii Vecilor! În timp ce respirația ți se oprește Cel Viu se apropie și are ceva să-ți spună. Read more…