De ce vă îngrijorați?

”De ce vă îngorijorați? (Matei 6:28)

”Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine … .” (Matei 6:34).

ingrijoratiÎn timp ce meditam la acest mesaj a sunat telefonul și cineva mi-a povestit despre un tânăr diagnosticat recent cu cancer, apoi mi-a cerut să ne rugăm. Ne-am rugat cu credința că Cel Prea Înalt rămâne credincios Cuvântului Său și am primit liniște și pace că El ascultă strigătul. Cum poți să trăiești ca și copil de Dumnezeu într-o lume care plutește în derivă, fără scop și fără final? Aceasta este întrebarea cu care vei fi confruntat în meditația ce urmează și care are drept scop să te ajute să nu ajungi sub sub puterea destructivă a stresului și depresiei și să trăiești cu adevărat liber atât din punct de vedere fizic și social, cât și spiritual. În cursul istoriei omenirea a fost confruntată cu aceleași probleme repetate periodic așa cum spune Eclesiastul că: ”Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face.” (Ecl.1:9). Crize de tot felul, stări limită, situații scăpate de sub control, vești care ne cutremură fac parte din peisajul cotidian al existenței noastre vremelnice. Ca și ființe umane suntem limitați în a înțelege și a suporta asemenea provocări. Ce-i de făcut totuși pentru a supraviețui și a trăi o viață cât de cât pașnică și liniștită? Ne poate ajuta cineva? Cu siguranță! Cuvântul lui Dumnezeu are răspuns pentru absolut orice confruntare și provocare la care suntem supuși pe acest pământ. Iată de ce vă invit să ne apropiem de Sfânta Scriptură într-o atitudine de smerenie și rugăciune și să aflăm răspunsul Dumnezeului Atotputernic și Veșnic la întrebarea acestei meditații, urmărind: Read more…



Cum voi întâmpina pe Domnul?

“De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace” (2Petru 3:14)

intampinaMeditația anterioară aducea în scenă întrebarea: ”Când vine Domnul?” Este sigur că vine și pentru că nu știm exact momentul,  cel mai bun lucru care-l poate face unul care-L așteaptă este să fie pregătit și să vegheze. Fie că vine ”seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa(Marcu 13:35), fie că are alt plan suntem provocați să trăim în așa fel ca atunci când va veni să putem pleca împreună cu El în glorie. Dar ce trebuie să facem în mod concret ca să beneficiem de harul de a fi cu Mântuitorul veșnicia ]întreagă? Cuvântul lui Dumnezeu nu ne lasă în necunoștință și în nenumărate pasaje ne avertizează asupra felului (stării)  în care trebuie să fim găsiți la întâlnirea cu El. Astăzi ne oprim la mesajul Duhului Sfânt transmis prin Apostolul Petru și la atenționarea pe care o face urmașilor Mântuitorului: ”Preaiubiților, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui …” (2Petru 3:14). Cum? Adică în ce fel așteaptă Domnul să ne găsească în ziua când va reveni? Read more…



^