O zi cu porcii

” După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.  Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele, pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni.” (Luca 15:14-16)

 

porciPoate că nu e cel mai nimerit titlu pentru o meditație din Scriptură dar el exprimă o realitate pe care o întâlnim tot mai frecvent în casele și – mai ales – în adunările și comunitățile noastre. Pasajul despre fiul risipitor este unul din cele mai cunoscute din întreaga Biblie. El (fiul) nu este unul din ”afară”, ci unul care a trăit ”în casă” cu tatăl și cu ceilalți. S-a bucurat de binecuvântările de care a beneficiat întreaga familie și a fost părtaș la toate experiențele cu care s-au confruntat împreună. A fost educat în spiritul Scripturii (avea cunoștință despre prevederile legii cu privire la moștenire) și a avut o mărturie bună împreună cu fratele lui mai mare. Până într-o zi când și-a luat partea de avere și a plecat departe. A avut un timp scurt de destrăbălare și viață păcătoasă dar când s-au terminat resursele și l-au părăsit prietenii a rămas singur. Libertatea pe care o visase a devenit marea amăgire a vieții lui. Când pleci de lângă tata și cochetezi cu păcatul nu poți rămâne independent. Ceea ce s-a întâmplat este deja istorie: s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.” (Luca 15:15). Dar acolo la porci s-au întâmplat lucruri care au schimbat pentru totdeauna viața și destinul lui. Ce a înțeles (realizat) fiul rebel din experiența cu porcii? Urmărește tablourile de mai jos și vei înțelege. Read more…



Valentine’s Day Non-Stop

”Trage-mă după tine! Şi haidem să alergăm!” /Cântarea Cântărilor 1:4/

”Dragostea nu va pieri niciodată.” /1 Cor. 13:8/

valentinA doua jumătate a lunii Februarie atrage atenția prin sărbătoarea îndrăgostiților. Aici i se spune ”Valentine’s Day” și ziua aceasta este marcată de un timp în care bărbați și femei de toate vârstele celebrează dragostea. Există ceva asemănător – dar original – în națiunea noastră. Se numește ”Dragobete.” Această sărbătoare este un prilej nimerit pentru petreceri; alții sunt marcați de amintiri care au atins viața lor. Pentru unii este o ocazie să facă business și să câștige cât mai mult. Televiziunile se întrec în a prezenta acest eveniment cât mai plin de fast și mai romantic posibil. Este surprinzător să vezi cât de mulți creștini cad în această capcană și asta din cauză că nu înțeleg ce spune Scriptura despre dragostea adevărată. Mulți întreabă dacă este greșit să sărbătorești ”Valentine’s Day!” Dacă vrei să sărbătorești această zi ca păgânii – Da – este greșit. Dar dacă vrei să ai o sărbătoare autentică a iubirii atunci trebuie să mergi la Biblie și să înțelegi că sărbătoarea îndrăgostiților nu este marcată doar de o zi înscrisă într-un calendar omenesc. Dumnezeu (care este izvorul dragostei) a conceput să trăiești cârmuit de dragoste 24/7, adică în fiecare zi, toată viața. Biblia prezintă nenumărate pasaje despre dragoste și îndrăgostiți. Se remarcă în mod deosebit cartea ”Cântarea Cântărilor.” Acum ne oprim doar la începutul cărții (c1. V4) și ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne lumineze mintea și inima pentru a pricepe adevărul despre dragostea veritabilă. Cum poți să ai o sărbătoare neîntreruptă a dragostei în viața ta și în căminul tău? Care sunt valorile ce te ajută să rămâi îndrăgostit o viață întreagă? Read more…



^