Familia, secretele biruinței

“… la nuntă a fost chemat şi Isus.” /Ioan 2:2/ 

famsecretAm văzut în meditațiile anterioare că familia creștină este sub asaltul puterilor întunerecului dar că ea este ”condamnată” să fie biruitoare prin Cel care a biruit moartea și este Capul ei, Domnul Isus Christos. În această meditație doresc să privim la felul în care putem să trăim ”pe culmi” și nu ”în vale” împreună, soți și soții, părinți și copii și să fim o mărturie pentru cei din jurul nostru. Cum este posibil ca într-o lume care se dezintegrează tot mai mult din punct de vedere moral să ai o familie binecuvântată și să trăiești în pace și armonie? Oare familia creștină este scutită de probleme și încercări? Nicidecum. Vă invit să mergem într-o vizită surpriză la prima nuntă descrisă în Noul Testament și să fim ”invitații din umbră” care urmăresc tot ce se întâmplă într-o familie în care criza a început chiar în ziua nunții. ”Nu mai au vin”/Ioan 2:3/ a fost anunțul care a speriat pe cei implicați în organizarea nunții. Vinul este simbolul bucuriei. Atât grecii, cât și latinii au avut un zeu al vinului și viei.  Uneori se întâmplă ca bucuria să se termine în familie chiar din ziua nunții. Criza nu ocolește pe nimeni. Ce este de făcut ca reputația familiei să rămână neștirbită și nimeni să nu sufere? Haideți să privim la câteva secrete care aduc biruința în familie și pe care Scriptura  ni le descoperă în descrierea nunții de la Cana din Galilea.

1. Domnul Isus – Stăpânul casei.  ”A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Isus era acolo. Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui.” /Ioan 2:1-2/. Relatarea aceasta face diferența la tot ce s-a întâmplat acolo. S-a terminat vinul și a apărut criza. Posibil să se întâmple oricând și în orice familie. Unde alergi pentru rezolvare? Nunul nu poate rezolva situația. Dar Maria, mama Domnului? Nici ea nu te poate ajuta. Ea nu este făcătoare de minuni cum cred unii. Ucenicii? Și ei sunt neputincioși. Dar, acolo era și Domnul Isus. Era ”unul dintre invitați.” Undeva prin mulțime. Nebăgat în seamă. ”Roata de rezervă.” Cât timp Domnul Isus este în casă doar ”un invitat” să nu te aștepți la biruință în viața ta și în casa ta. Statutul Lui adevărat este acela de Stăpân.  La 1 Cor.11:3, Scriptura expune în mod clar ”linia de autoritate” instituită de Dumnezeu pentru familie: ”Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.” Punct! Ști de ce sunt probleme în familia ta?  Nu pentru că Domnul Isus nu este în casă; El este acolo   dar nu este ”Capul.” Este doar un musafir. Câte binecuvântări ai pierdut din cauză că că nu L-ai băgat în seamă. El stă și așteaptă să I se dea cinstea și locul care I se cuvin. Cheamă-L chiar acum. Încă nu e târziu. Abia așteaptă!

2. Vase goale. ”Acolo erau şase vase de piatră …” /Ioan 2:6/ relatează evanghelistul. Exact asta trebuia pentru ca cei prezenți să se bucure de biruință. Când se întemeiază, familia este constituită din soț și soție, ființe care vin din familii diferite cu moduri diferite de a fi și de a se purta. Căsnicia este locul unde se ”şlefuiesc” caractere și unde cei doi ”se pun de-acord” asupra lucrurilor cu care se confruntă în așa fel ca să fie pace și înțelegere în casa lor. Dar experiența arată clar că nici o familie nu este scutită de confruntări care adesea dau naștere la lacrimi și durere. Ce facem în asemenea situații: acționăm sau reacționăm? Un creștin născut din nou întotdeauna acționează; unul firesc, reacționează. Este nevoie de vase goale (golite) care să poată fi umplute. Chiar dacă sunt de piatră (reci).  ”Isus le-a zis: “Umpleţi vasele acestea cu apă”. Şi le-au umplut până sus.” /Ioan 2:7/. Biruința în familie vine când ne golim de eul și dreptatea noastră și ne curățim, apoi îngăduim Domnului Isus să ne umple. Cum se face asta? Ne spune Scriptura la Coloseni 3:5: ”omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ …” iar în versetul 8 Cuvântul continuă:  ”Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri …” Asta se cheamă golire. Este partea mea; eu trebuie să o fac. Și ce urmează? Ne explică Apostolul Pavel în Coloseni 3:12-17 : ” … îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, … iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. … îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. Pacea lui HristosCuvântul lui Hristos  … faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” Asta se numește umplere. Să accept tot ce-mi dă El. Plini de Domnul Isus. Din două pietre tari sar scântei dar când cel mai pocăit cedează se face pace și vine biruința. Cum stau lucrurile în casa ta? Cine acționează și cine reacționează?

3. Pregătit pentru minuni. Minunea este o experiență pentru care nu există explicații. Pur și simplu ea are loc atunci când există condiții propice. Vase de piatră goale. Umplute cu apă până sus! “Scoateţi acum”, le-a zis El, şi “aduceţi nunului.”/Ioan 2:8/. Ciudat! Pui apă în vas și scoți vin! Nu orice soi de vin, ci din cel mai grozav. Nunul rămâne uimit și parcă vrea să-l certe pe mire când îi spune: “Orice om pune la masă întâi vinul cel bun; şi, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun; dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum.” /Ioan 2:10/. Uimitor! Fantastic! Bucuria și-a regăsit locul. Oameni entuziasmați, nuntași fericiți. Mire și mireasă împliniți.Dar cel mai mare efect al acestei minuni a fost arătarea slavei Lui : ”El Şi-a arătat slava Sa …” lucru care produce credință autentică în oameni. ”… şi ucenicii Lui au crezut în El.”/Ioan 2:10/. Minunile bat la ușa inimii și a casei tale. Doar să ai vase goale care să fie umplute până sus și să-L lași pe Domnul Isus să facă restul. Crede în El pentru nevoile din familia ta. Așa cum s-a întâmplat într-o seară cu mulți ani în urmă. După ce am slujit într-o adunare, toți au plecat acasă. Numai două persoane (soț și soție) așteptau tăcuți pe o bancă. Îi cunoșteam bine. Erau în pragul divorțului. El a scos ceva din buzunar și mi-a dat. Era un pachet de țigări. A spus ca vrea să termine cu viața lui murdară. I-am îmbrăţişat, apoi am plecat. I-am ajuns din urmă și priveam din mașină cum mergeau spre casă la braț, fericiți în noapte. Minunea s-a produs. El Și-a arătat slava. Acum e rândul tău. Primește provocarea și fii gata pentru minuni!

RUGĂCIUNE

Dumnezeul minunilor, Tată din Cer! Avem urgent nevoie de tine. Te rugăm să privești la vasele noastre reci de piatră. Sunt goale. Așteptăm să le umpli cu apa vieții așa încât să dea peste ele și să atingă și pe cei nemântuiți din jurul nostru. Cerem toate acestea pentru ca Slava Ta să fie arătată în familiile noastre și binecuvântarea Ta să vină peste noi și peste țara în care locuim. Mulțumim că ne asculți. Amin.


Leave a Reply

^