”Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea,  şi a zis: “Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.  Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura, şi te vor strânge din toate părţile:  te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.” (Luca 19:41-44)

Este sărbătoare. Rabinul din Nazaret tocmai a plecat din Ierihon și vine spre Ierusalim. Călătorește într-un mod straniu, călare pe mânzul unei măgărițe. Ucenicii sunt împreună cu El, iar mulțimea se adună din toate părțile. Oamenii rup ramuri din copaci și îşi aruncă hainele înaintea lui. Apoi încep să laude pe Dumnezeu și să strige: “Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer, şi slavă în locurile prea înalte!” (Luca 19:38). Dar tocmai în punctul culminant al marșului spre Cetatea Păcii, Mântuitorul plânge. Ceva nu e în regulă: în timp ce ucenicii și mulțimea strigă ”Osana” El are lacrimi în ochi. Apoi se oprește și – privind spre cetate – vorbește: “Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi…” (Luca 19:41). ”Regele” intră în cetate dar nu merge la Palatul Antoniei, ci la Templu. Locația aceasta Îl reprezintă cel mai bine. Este ”Casa Tatălui” și folosind autoritatea de Rege face ordine și curăță locul. Toate aceste secvențe puse la un loc formează un ”puzzle” ce reprezintă o mare provocare. Provocare la ce?

1. La slujire. Ca să fie sărbătoare a fost nevoie de slujire. Cineva trebuia să se implice. Să accepte în mod voluntar și să meargă în satul dinaintea lor. Acolo, altcineva cu inimă mare avea să pună la dispoziție ”automobilul oficial” (măgărușul) pentru Rege. Când s-a terminat marșul triumfal, Domnul Isus s-a retras la ”reședința” din Betania, loc în care ”alți voluntari” erau pregătiți să-și împartă casa cu echipa Lui și să le slujească. Lucrarea pământească a Mântuitorului s-a dus la îndeplinire cu oameni dedicați și fără nici un interes material (mai puțin Iuda). Când s-a înălțat la Cer, ”ordinul de zi” prevedea extinderea Împărăției lui Dumnezeu cu voluntari care să fie gata de plecare ”cu mâinile goale dar cu inima plină” de Duhul Sfânt. ”Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi. – Ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.” (Evrei 11:36-38). Așa a ajuns Evanghelia până la noi. Ce preț extraordinar s-a plătit! Acum e rândul nostru. Dacă noi tăcem vor striga trotuarele și cauciucurile de la mașină. Băncile din biserici vor vorbi într-o zi. Alege: ”la dolce vita” în hamacul nepăsării sau voluntar în slujba Regelui! Eu am ales să mă cheltuiesc pentru lărgirea Împărăției și sunt fericit! Primește provocarea și pune mâna pe plug! Dar azi, nu mâine. Deja este târziu. S-ar putea să sărbătorim Floriile ultima oară.

2. La smerire. Intrarea Mântuitorului în Ierusalim reprezintă un act profetic. Dumnezeu anunță poporul Său cu sute de ani înainte că: ”Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.” (Zaharia 9:9). Că s-a întâmplat întocmai este confirmat de toate cele patru evanghelii. Un rege neînţeles. A călărit pe măgărușul păcii, nu pe armăsarul alb al războiului. A venit să-i elibereze de sub jugul lui Satan. Ei, însă așteptau eliberarea de sub jugul roman. De-aici contradicția și strigătul de ”Răstignește-L” din vinerea neagră. Despre Fiul lui Dumnezeu citim că: ”S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult…” (Fil.2:8-9). Aceasta-i calea spre slavă. Și exact asta ne propune Domnul Isus la Florii. Nu se poate altfel. Mărturia Scripturii este exactă ca aritmetica: ”Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte…” (2Sam.22:28). Evenimentul petrecut la Ierusalim în ziua Floriilor obligă la o atitudine corectă față de mesajul Regelui. El pretinde ”să umbli smerit cu Dumnezeul tău.” (Mica 6:8). Renunță la orgolii și ambiții și acceptă provocarea Lui: ”Oricine se va smeri, va fi înălţat.” (Matei 23:12). Se poate întâmpla chiar în timp ce citești meditația. Mă rog să trăiești smerit cu El până la sfârșit.

3. La sfințire. Provocarea continuă până spre asfințit. Domnul Isus nu se lasă impresionat de aplauze, nici de atacul opoziției: ”… a intrat în Templu, şi a început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în el. Şi le-a zis: “Este scris: “Casa Mea va fi o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” (Luca 19:45-46). Templul și-a pierdut rațiunea pentru care a fost conceput și dintr-un loc al sfințeniei a devenit o peșteră de tâlhari. Cu autoritatea Sa de Dumnezeu, Domnul Isus îl curăță și restabilește identitatea acelui loc. Mesajul pe care-l transmite scena de la templu este că nu poți fii plăcut lui Dumnezeu decât în măsura în care te sfințești. Sfânt (kadoș în limba ebraică) înseamnă ”tăiat, separat, pus de-o parte.” Unul care seamănă tot mai mult cu Stăpânul. Care înțelege și împlinește voia Lui: ”Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră.” (1Tes.4:3). Avertizarea pentru cei ce se joacă cu pocăința și sfințirea este clară: ”Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Evrei 12:14). Stop! Până nu vine Stăpânul cu biciul este înțelept să-ți faci socotelile și să te pocăiești cu adevărat. Sfințire înseamnă ”pocăința pocăiților” – așa predica marele om al lui Dumnezeu, Liviu Olah. Asta înseamnă că nu-i suficient să ai religie dacă n-ai relație; nu-i destul să porți un nume dacă n-ai o viață pe măsură; este prea puțin să ai testamentul dacă n-ai credința. Clar ca bună ziua. Mingea este în terenul tău. În ziua veșniciei nu te vei putea dezvinovăți că n-ai știut. Provocarea este pentru tine. Eu o să fiu martor în ziua aceea. Aș vrea să depun mărturie în favoarea ta, nu împotriva ta. Tu hotărăști finalul chiar acum.

RUGĂCIUNE

Ce mare ești Tu Doamne! Mulțumim pentru că ne provoci și ne chemi la slujire, la smerire și la sfințire. Dă-ne ajutorul pentru a semăna tot mai mult cu Tine și pentru a te mărturisi la cei din jur. Amin.