Oamenii Crăciunului*

”Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: “Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” /Isaia 9:6/

 

oameni craciunNașterea Domnului Isus a fost  un eveniment cosmic. A surprins cerul și pământul în întregime: constelațiile și galaxiile, îngerii și oamenii, regii și magii, păstorii și preoții. Nimeni  nu poate rămâne în afara acestui eveniment, nici eu dar nici tu. Fiul lui Dumnezeu a intrat în spațiu și timp cu o misiune precisă: ”să se nască și să crească, să ne mântuiască” – spune colindul. Iată de ce este foarte important să gândim cum ne raportăm la Pruncul născut la Betleem în iesle. Scriptura proclamă în modul cel mai clar și cel mai simplu adevărul întrupării: ”… Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr.” /Ioan 1:14/. Urmărește ce se petrece la Crăciun: Logosul Etern devine ființă umană; Dumnezeu se naște într-o iesle; Emanuel plânge în brațele unei fecioare; Cel necuprins este înfășat în scutece; îngerii cântă; magii urmăresc steaua; ciobanii sunt speriați; Irod se înfurie. Greu de înțeles și totuși s-a întâmplat! Cum arătau oamenii din vremea lui Iosif și Maria? La fel cum arată și oamenii de azi. După mai bine de 2000 de ani oamenii se împart în aceleași categorii ca și în vremea Nașterii. Urmărește-i împreună cu mine și fi atent în care grup te regăsești.

1. Ignoranți. Ignorant se traduce prin: ”incult, incapabilnecunoscător.” /DEX/.  Ce definiție clară și sugestivă. Oameni care nu cunosc sau sunt incapabili să priceapă ce se-ntâmplă. Exact asta spune Apostolul Pavel în mesajul din Romani 1:18-32: ”S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit. /v.22/. Dar n-au nici o scuză deoarece ”însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi.” /v20/. Oameni fără pricepere și cu inima întunecată. Au ales să trăiască fără Dumnezeu. Cuvântul ”ateu” (A-fără; Theos-Dumnezeu) nu înseamnă că Dumnezeu nu există, ci că omul a decis să trăiască fără El. Sunt tot mai mulți în jurul nostru. Ba, chiar și-au făcut și biserică. Cu câteva săptămâni în urmă la Los Angeles, CA a fost inaugurată ”Biserica oamenilor fără Dumnezeu.” Prima biserică a ateilor din America. Sper să nu te regăsești aici.

2. Indiferenți. Ştiu ceva despre Dumnezeu dar nu le pasă. Merg cu turma. DEX explică ce înseamnă să fi indiferent: ”apatic, delăsător, indolent, lăsător, nepăsător, pasiv.” Sunt descriși ca ”având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea.”/2Tim.3:5/. Am urmărit sondaje** efectuate pe eșantioane de oameni care trăiesc într-o țară ”creștină” de la Sfântul Andrei și am văzut aberațiile: ”Crăciun înseamnă Moșul” sau ”să tai porcul” sau ”înseamnă Ignat” sau ”Moș Nicolaie” sau ”timpul pentru împodobit bradul, pentru mâncare, băutură și cozonac” etc. Sunt mulți care cred și trăiesc așa … Ce trist! Să nu-ți pese de Adevăr! Să te numești creștin dar să trăiești ca și un păgân. Să ai sărbătoare dar fără Sărbătorit! Să colinzi cu ”Steaua” și cu ”Viflaimul,” cu ”Irozii” și cu ”Capra” dar să nu-L fi întâlnit niciodată pe Prunc!

3. Interesați. Sunt cei care au aflat câte ceva despre Nașterea Domnului Isus și sunt preocupați să ia doar ce le convine lor din sărbătoare. A aflat și Irod dar a folosit acest lucru ca să se răzbune. Au descoperit și preoții dar au rămas în aceiași religie moartă ca și mai înainte. Și oamenii din Betleem presupun că au aflat dar nu i-a ajutat cu nimic; ba, au plătit prețul că nu l-au primit pe Domnul Isus. Nici o schimbare în bine. Aceiași viață searbădă și fără gust. Religie, liturghie, biserică, sărbători, sfinți, moaște – toate acestea reprezintă un ciclu care se repetă an de an, duminică de duminică. Unor asemenea oameni Dumnezeu le spune: ”nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.” /Isaia 1:13-14/. ”Tone” de religie dar nici o relație cu Pruncul. Au numele dar n-au Viața. Au tradiție dar n-au credință.

4. Implicați. Au verificat și au experimentat sărbătoarea în viața lor. Trăirea lor este unică: s-au întâlnit cu Pruncul și de-atunci nu s-au mai despărțit de El. Nu sunt mulți dar sunt oameni speciali. Păstori și magi, oameni care veghează (Zaharia și Elisabeta) și oameni care au așteptat împlinirea profețiilor (Simeon și Ana). Aceștia sunt creștinii veritabili, oamenii născuți din nou, pocăiții. ”Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu concluzionează Ioan la 1:12. Sunt milioane și se înșiruie în istorie în toate generațiile. Trăiesc și mărturisesc despre Domnul Isus. Așteaptă să revină pe nori. Sunt implicați în treburile ”Împărăției Lui” 24/7. La aceasta te chem. Numai așa poți să ai ”Sărbători Fericite” cu adevărat. Vino chiar acum!

RUGĂCIUNE

Mulțumim pentru Advent și pentru Pruncul Isus. Pentru salvarea adusă prin nașterea Lui. Dă-ne puterea să trăim pentru Slava și Gloria Numelui Tău. Să facem ucenici și să grăbim astfel venirea Ta. Mă rog ca toți cei ce vor citi acest mesaj să aibă Sărbători Fericite cu adevărat! Amin.

Notă: * – Am folosit expresia laică a Sărbătorii Nașterii Domnului pentru o înțelegere mai uşoară a celor expuse în meditație.

Notă: ** – Pentru o înțelegere completă a mesajului din această meditație vă invit să vizionați videoclipul de mai jos:

[vsw id=”Sy4MxxxvRFk” source=”youtube” width=”640″ height=”360″ autoplay=”no”]


One Response to “Oamenii Crăciunului*”

  1. Gabi says:

    Cum vor crede daca nu le va promov?rii cineva?!

Leave a Reply

^