Pregătește-te!

” …  pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău!” (Amos 4:12)

pregatesteÎn ultimele zile am fredonat mereu cântarea ”Va veni o zi în care” (Alexandru Groza) și ceea ce m-a marcat a fost refrenul care spune așa: ”Ce minune va fi când Domnul va veni. / Toți aleșii Domnului cu El vor fi. / Vei fi și tu acol’ la masa Domnului? / Pregătește-te că ziua e pe drum.” Este adevărat că revenirea Domnului Isus bate la ușă. Tot ce se întâmplă în jurul nostru dovedește că așa este. Întrebarea acestei meditații este cu privire la starea ta vizavi de întâlnirea cu El: ”Ești pregătit pentru momentul acela?” Mesajul acestei meditații este o telegramă care te atenționează că El vine și că tu trebuie să fi gata. În ultimele săptămâni toate mesajele au avut același subiect: venirea Domnului. Iată de ce și acum intenția acestor gânduri este să trezească în cititori starea  pe care Dumnezeu pretinde să o avem la întâlnirea cu Domnul Isus.   Citește în continuare și ia aminte la câteva lucruri:

1. Provocarea: ”Este EL Dumnezeul Tău?” Așa proclamă profetul Amos: ” …  pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău!” (Amos 4:12). Nu punem la îndoială existența lui Dumnezeu. Scriptura spune clar că: ”Nebunul zice în inima lui: “Nu este Dumnezeu!” (Ps.14:1, 53:1). Poetul creștin confirmă în versurile lui adevărul de mai sus: ”Picătură-n marea vremii, / Nu contează crezul tău, / Adevăru-i neschimbabil, / Vrei nu vrei: e Dumnezeu.” (Cornel Călușeru). Iar Fratele Costache Ioanid proclamă același adevăr când spune: “Avem cu noi Scriptura ca dovadă,/avem minuni și semne ne’ncetat./Iar cine vrea pe Dumnezeu să-L vadă /să stea în fața Lui pe baricadă!/Există Dumnezeu cu-adevărat!”(Există Dumnezeu). Nici măcar ateii nu pot dovedi inexistența Creatorului. Cuvântul ”ateu” este un cuvânt compus care în limba greacă are în el două cuvinte: ”a” (fără) și ”Theos” (Dumnezeu) ceea ce nu înseamnă că Dumnezeu nu există, ci că omul în mod deliberat alege să trăiască fără El. Dacă mă uit la Soare, apoi pun mâna la ochi și spun că nu există Soare, oare această afirmație a mea anulează adevărul? Nicidecum! Iată de ce provocarea este foarte serioasă: ”Dumnezeu există!  Dar este El al tău?” Foarte mulți rostesc rugăciunea Tatăl Nostru și zic: ”Tatăl Nostru care ești în ceruri.” Este adevărat că El este Tatăl Nostru dar este și Tatăl tău? Ai avut un moment în care ai zis ca și Toma: ”Domnul meu și Dumnezeul meu?” (Ioan 20:28) iar apoi L-ai urmat și slujit toată viața ta? La Atena Apostolul Pavel explică filozofilor stoici și epicurieni adunați în Areopag să asculte ceva nou că: ”Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului!” (F.A. 17:24) dar provocarea revine tulburător și întrebarea are ecou: ”Este El și Dumnezeul tău?” Acolo cei mai mulți L-au respins și și-au bătut joc. Dar în dreptul tău mă rog ca Duhul lui Dumnezeu să te pună pe gânduri și să n-ai liniște până când nu te prăbușești și strigi: ”Domnul meu și Dumnezeul meu!” Iar asta se numește pocăință adevărată. Este tot ce ai nevoie acum.

2. Confruntarea : ”Trebuie să-L întâlnești.” Urmărește mesajul profetului în continuare: ” …  pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău!” (Amos 4:12). Dumnezeu există și indiferent de atitudinea ta față de El va trebui să-L întâlnești într-o zi. În calendarul Lui, El are prevăzut și o ”zi a socotelilor.” Așa spune Scriptura și acest adevăr rămâne neclintit.  Priviți doar la două pasaje din Biblie și vă veți convinge: ”oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata! (Evrei 9:27) șiDumnezeu va aduce orice faptă la judecată.” (Ecl.12:14). Poetul Alexandru Vlahuță strigă după dreptatea lui Dumnezeu când scrie: ”Există o dreptate / Și trebuie să vie!” (Triumful așteptării). Nu poți să scapi în nici un fel; n-ai unde să te-ascunzi de Cel Omniprezent, Omnipotent și Omniștient. Imaginea finală din Apocalipsa este cutremurătoare: ”Am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.” (Apoc.20:12). Nu dorim să speriem pe nimeni cu judecata lui Dumnezeu, ci dorim să fim realiști și să conștientizăm pe toți cei ce urmăresc acest mesaj de nevoia urgentă de schimbare. Tot ce poți să faci chiar acum este să-ți pui viața și casa în rânduială.  Înainte de a-L întâlni ACOLO, fă bine și întâlnește-te cu El AICI. Aceasta înseamnă să accepți mântuirea Lui și să proclami domnia Lui peste ființa ta, casa ta și viitorul tău și să-I dai voie să conducă viața și familia ta în așa fel ca să fiți o mărturie vie a prezenței Lui. Prietenul meu doresc din nou să-ți aduc aminte că nu-i de glumit cu mântuirea ta deoarece: ”toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2Cor.5:10). Așa că, ia aminte!

3. Întrebarea: ”Ești pregătit?” Întâlnirea cu ”Dumnezeul tău” va fi obligatorie. Iar pentru acest moment trebuie să te pregătești. Mesajul este clar: ” …  pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău!” (Amos 4:12). Este tare ciudat că oamenii fac pregătiri pentru cele mai neînsemnate evenimente din viața lor dar nu se pregătesc pentru cel mai important eveniment de sub Soare: întâlnirea cu Dumnezeu. Imaginează-ți că vine copilul de la școală în vacanță sau vine de la armată în permisie. Sosesc rudele și cunoscuții din America sau din Australia! Wow! Nici nu mai dormi noaptea și te gândești cum să faci ca această întâlnire să fie cât mai plăcută. Acum, fii atent! Vine Fiul lui Dumnezeu dar cum te pregătești pentru a-L primi? Cuvântul lui Dumnezeu  explică în modul cel mai clar și simplu ce trebuie să faci și cum trebuie să răspunzi la ceea ce deja El a făcut ca tu să fi gata și să-L întâlnești: ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16)Iar dacă accepți oferta lui Dumnezeu, iată care este răspunsul Lui pentru tine:Oricine crede în El, nu este judecat.” (Ioan 3:18). Dacă este așa în dreptul tău, înseamnă că ești pe drumul cel bun și că ești în alertă 24/7 în ce privește întâlnirea cu El. Dacă nu, atunci ia aminte:dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” (Ioan 3:18). Astăzi ești chemat să hotărăști pentru destinul tău veșnic: rai sau iad, fericire veșnică sau chin veșnic. Poetul te cheamă în modul cel mai serios să iei aminte: ”Încă răsună ne-ncetat: / Omule, pocăiește-te! / Vin la Isus că te cheamă / Lasă calea păcatului! (C. Ev. #132). Mă alătur și eu strigătului de salvare și te implor fă în așa fel ca să fim împreună în glorie. Cu el și cu sfinții! Mă rog ca Dumnezeu să te binecuvânteze să accepți provocarea și să răspunzi pe măsură. Dar, nu uita: astăzi! Mâine s-ar pute să fie târziu.

RUGĂCIUNE

 ”Fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!”(Ps.119:40)


One Response to “Pregătește-te!”

  1. Marcel Refec says:

    Amin Doamne! Maranta!!!!!!! Vino Doamne Isuse in my life time.

Leave a Reply

^