Să vă uitați în sus

 ”Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21:28)

sus
Creștinismul autentic a revoluționat lumea și istoria prin nivelul înalt de trăire și de mărturie al urmașilor Domnului Isus. Ori și unde ajungeau ei, oamenii din jur făceau diferență între traiul creștinilor și modul lor de viață mărturisind despre pocăiți că: au priceput că fuseseră cu Isus.” (F.A. 4:13). Generațiile primului veac au dus la îndeplinire Marea Însărcinare și Evanghelia a cuprins întreg Imperiul Roman, lumea cunoscută la vremea aceea.  Dar încet, încet creștinismul a fost diluat și s-a transformat din relație în religie. În loc să trăiască și să slujească la nivel de excelență, urmașii Mântuitorului s-au deprins cu datini și obiceiuri, cu sărbători și cu sfinți, cu serbări și cu programe, valori care au luat locul rugăciunii, postului, părtășiei și Scripturii. Provocarea acestui mesaj este marcată de întrebarea: ”La ce nivel trăiești ca și creștin născut din nou: la cel de sus sau la cel de jos?” Ești chemat să-ți duci viața de pocăit: ”după îndemnurile Duhului.” (Rom.8:1)adică la cel mai înalt nivel. Te invit să ridici ochii și inima în sus și să descoperi câteva din valorile pentru care se merită să trăiești ca și copil al lui Dumnezeu. Iată la ce  trebuie să fii atent ca să rămâi pe înălțimi cu Domnul Isus:

1. La lucrurile de sus. ”Modul în care gândim ne determină viața” a scris un autor anonim. Exact acest lucru explică și Scriptura când scrie: Să umblaţi după lucrurile de sus.Dar ca să trăiești la nivelul acesta este nevoie ca gândirea ta să fie capacitată de Dumnezeu, așa că întâi de toate:Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” (Col.3:1-2). Modul de gândire și modul de acțiune merg mână în mână. Viața de zi cu zi este rezultatul gândirii tale. Un copil al lui Dumnezeu are viața centrată în Domnul Isus și trăiește sub călăuzirea Duhului Sfânt 24/7. Dar experiența creștină arată că mulți nu cunosc care sunt lucrurile de sus. Păi, e simplu. Sfânta Scriptură vine de sus. Ia Biblia și citește-o (studiază) zilnic; apoi trăiește și răspândește Cuvântul, mărturisindu-l. Rugăciunea vine de sus. Îndeletnicește-te ”nonstop” cu ea și combină rugăciunea cu postul ori de câte ori este nevoie. Biserica este de sus dar nu numai pentru sărbători ca Paștele sau Crăciunul, ci pentru fiecare dată când copiii lui Dumnezeu se adună la părtășie. Caută adunarea și fi parte din slujire apoi, bucură-te de părtășia sfinților în lumină. Roada Duhului este de sus. Când în viața ta se văd: ”dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor”  este fantastic. Iată ce se întâmplă dacă trăiești la acest nivel: Împotriva acestor lucruri nu este lege.” (Gal.5:22-23). Nu există nici o instanță de judecată care să te poată osândi pentru un asemenea trai. Venirea Domnului Isus este de sus. Un urmaș al Mântuitorului nu mai poate de dor și își duce viața în așteptarea întâlnirii cu El pe norii cerului la răpire, strigând ”Maranata!” Dar întrebarea care se impune de la sine este ”Cum stau lucrurile în dreptul tău?” Ești dezlegat cu adevărat de pământ și trăiești la nivelul de sus? Sau scormonești în gunoaiele din țărână și te hrănești cu nădejdi înșelătoare. Fă o pauză chiar acum și cumpănește bine lucrurile. Totul este așa de efemer. Pune-ți viața în rânduială până nu e prea târziu.

2. La camera de sus. Aici este ”centrul de comandă” unde se ține legătură cu ”Șeful Universului.” Aici s-au întors ucenicii după înălțarea Mântuitorului: ”Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei.” Cum își petreceau vremea?: ”stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri.” (F.A.1:13-14). Viața creștină adevărată este epuizantă de multe ori. Iată de ce este nevoie de înviorare spirituală și de ”umplerea rezervorului” sau ”încărcarea bateriei.” Iar camera de sus este locul exclusiv unde se pot întâmpla asemenea lucruri. Aici s-a coborât Duhul Sfânt și aici s-a născut Biserica lui Isus Christos. (F.A. c 2). Este locul unde se maturizează Biserica (F.A.4:31-33) și unde se rezolvă problemele din adunare (F.A. 12:12, 16:25) dar – mai ales –  este locul unde Mireasa așteaptă Mirele (Apoc.22:17/a). Nu există viață de biruință fără rugăciune și post. Iată de ce apelul acestei meditații este un strigăt la întoarcere în camera de sus, locul unde: Prin rugăciune apăsăm pe butoanele Cerului făcând cu efect jertfa Domnului Isus pentru miliardele de oameni de pe glob.” (Liviu Olah – Despre rugăciune). Se pare că creștinii au religie dar nu mai au relație cu Domnul Isus. Au nume dar nu mai au viață. Au serbări și evanghelizări, conferințe și praznice dar nu mai au credință. Atenționarea este categorică: ”Singura grijă a Diavolului este să-i împiedice pe creștini să se roage. El nu se teme de studii fără rugăciune, de slujire fără rugăciune , de religie fără rugăciune. El râde de truda noastră, își bate joc de înțelepciunea noastră, dar tremură când ne rugăm.”(Samuel Chadwick). Oare înțelegi acest mesaj urgent? Este exact pentru tine. Întoarce-te în camera de sus ca să vină trezirea în poporul Domnului și salvarea celor condamnați la moarte!

3. La izbăvirea care se apropie. Suntem contemporanii împlinirii profețiilor cu privire la  zilele de la sfârșit. Nu mai este nici un secret că în fiecare zi asistăm la evenimente care marchează acest lucru. Vremea lui Lot și cea a lui Noe sunt la ordinea zilei. Stricăciunea a ajuns la culme, iar Adevărul absolut a dispărut. Oamenii trăiesc din ”fărâmiturile” religiei având doar o formă de creștinism fără nici un impact în jur. Iată de ce avertizarea Domnului Isus pentru asemenea zile este provocatoare: ”Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21:28). Sus privirea! Ridicați-vă capetele! Vine Regele! Acesta trebuie să fie modul tău de așteptare deoarece Fiul lui Dumnezeu se întoarce să facă dreptate urmașilor Săi și să dea startul la cea mai extraordinară sărbătoare din Univers: Nunta Mielului! Priviți la primul martir și la felul în care pleacă în veșnicie: ”plin de Duhul Sfânt şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” (F.A.7:55). Ce priveliște și câtă pace în timp ce era împroșcat cu pietre din pricina mărturiei lui. Într-o zi (dacă El nu va veni pe nori) va fi rândul tău. Ce se va întâmpla atunci? Vei radia de bucurie și vei striga ”Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apoc.22:20) sau vei rămâne îngrozit. În meditațiile mele și în ceasurile de noapte mă gândesc la momentul în care voi da față-n față cu El. Atunci încep să fredonez împreună cu poetul și să proclam că: ”În ziua când cei răscumpărați în Hristos s-or scula, / Cu Mântuitorul lor s-or bucura, / Când aleșii Lui s-or strânge în cereasca patrie, / Când se citesc numele, acolo-i fi.” (C. Ev. #429). Da! Sunt sigur că așa va fi. Dar mă opresc în dreptul tău din nou și vreau să-ți spun că îmi pasă de tine și că doresc să fim împreună în Cer. Nu știu nimic despre starea în care te afli dar îți recomand să fi cu luare aminte la felul în care Fiul lui Dumnezeu are de gând să rezolve problema vieții tale: ”Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat.” (Mat.23:12)Lasă viața ta și viitorul tău în mâna Olarului să te modeleze și să facă din tine o capodoperă. Nu mai poate de dragul tău și așteaptă să predai totul în brațele Sale străpunse. Vei avea surprize inimaginabile și aici dar – mai ales – în veșnicie.

RUGĂCIUNE

”Treci peste anii viitori, / O, Mire drag și vină. / Ne du mai sus, mai sus de nori / În Țara de lumină.” (C.Ev.#621)


One Response to “Să vă uitați în sus”

  1. Puscalau Doina says:

    Domnul sa va rasplatesca truda si oboseala in lucru Sau.

Leave a Reply

^