2 Corinteni 1.18-22
8. Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră faţă de voi n-a fost şi „Da” şi „Nu”.
19. Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan şi prin Timotei, n-a fost „da” şi „nu”, ci în El nu este decât „da”.
20. În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.
21. Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu.
22. El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.