Vali Simion – Legile rugaciunii


Download (right click and choose save as)

Video

Luca 11:1-13 NTR
1. Într-o zi, Isus se afla într-un loc oarecare şi se ruga. După ce a terminat, unul din ucenicii Lui I-a zis: – Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, aşa cum i-a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui!
2. El le-a zis: – Când vă rugaţi, să ziceţi astfel: „Tată, sfinţească-se Numele Tău, vie Împărăţia Ta!
3. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă în fiecare zi!
4. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, pentru că şi noi iertăm oricui ne este dator! Şi nu ne lăsa să cădem în ispită!“
Stăruinţa în rugăciune.
5. Apoi le-a zis: – Cine dintre voi, care are un prieten, se duce la acesta la miezul nopţii să-i spună: „Prietene, împrumută-mi trei pâini,
6. pentru că a venit la mine, din călătorie, un prieten de-al meu şi n-am nimic ce să-i pun înainte!“?
7. Acela i-ar răspunde dinăuntru: „Nu mă deranja; uşa este deja încuiată, iar copiii mei sunt cu mine în pat; nu mă pot ridica să-ţi dau!“
8. Vă spun că, deşi nu s-ar ridica să-i dea pentru că-i este prieten, totuşi, ca să nu se facă de ruşine, până la urmă tot se va ridica şi-i va da orice are nevoie.
9. Prin urmare, vă spun: cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide!
10. Căci oricine cere primeşte; cel ce caută găseşte, iar celui ce bate i se va deschide.
11. Cine este tatăl acela dintre voi care, atunci când fiul său îi cere un peşte, să-i dea în schimb un şarpe?
12. Sau care, atunci când acesta îi cere un ou, să-i dea un scorpion?
13. Aşadar, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl Care este în ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!


^