”Când strigă un nenorocit, Domnul aude, şi-l scapă din toate necazurile lui.” (Ps.34:6)

”Fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lângă drum, şi cerea de milă. El a auzit că trece Isus din Nazaret, şi a început să strige: “Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” …  Şi Isus i-a zis: “Du-te, credinţa ta te-a mântuit.” Îndată orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers pe drum după Isus.” (Marcu 10:46-52)

Nu de mult am scris într-o meditație despre ”Adevărata libertate” fiind consternat de faptul că miliarde de oameni sunt sclavi și nu realizează că pot să trăiască liberi. Într-o lume în care  ”toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu,”  iar ”plata păcatului este moartea”(Rom.3:23, 6:23) singura posibilitate de a scăpa din ghearele păcatului și morții este la Dumnezeu. În gândurile care urmează vă invit să descifrăm mărturia unuia care a înțeles și a dorit să devină un om  liber. A profitat de ultima șansă a vieții lui și a reușit. Este vorba de Bartimeu din Ierihon. Creșetor și orb. Avea însă auzul foarte ascuțit și a început să strige când a înțeles că pe drumul acela trece Isus. Trecea pentru ultima dată. Urechea fină a Mântuitorului a auzit strigătul disperat al cerșetorului nevăzător și s-a oprit. Ce s-a întâmplat este istorie. Evanghelistul relatează evenimentul creionând  trei tablouri:

1. Tragedia lui. Este generată de contrastul dintre identitatea lui și modul lui de viață:  ”fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lângă drum, şi cerea de milă.” (Marcu 10:46).
Frumos nume! Bartimeu înseamnă ”Fiul lui Timeu,” iar Timeu se traduce prin: ”onorabil, cel cinstit, stimat.” (Dicționar biblic).Dar felul în care trăiește crează confuzie: fiul celui ”onorabil, cinstit și stimat” era cerșetor, orb și ședea jos lângă drum cerând milă. Ce tragedie! Să fii copilul lui Dumnezeu și să-I porți numele dar viața ta să fie mizerabilă. Să trăiești  ca și păgânii. Nu există dezastru mai mare decât să pozezi că ești pocăit dar tu să trăiești o viață duplicitară. Nu numai că te înșeli pe tine însuți dar induci în eroare și pe alții. Transmiți semnale false despre o identitate care nu are acoperire în modul  tău zilnic de a trăi. O vorbă din popor spune: ”Ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul.” Nu te mai juca de-a pocăința. A venit vremea să te oprești! Ar fi bine să faci liniște în sufletul tău. Trece Isus pe lângă tine.

2. Șansa lui.  Relatareabiblică este extrem de convingătoare:  ”El a auzit că trece Isus din Nazaret, şi a început să strige: “Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine … Isus S-a oprit, şi a zis: “Chemaţi-l!”  … Orbul şi-a aruncat haina; a sărit, şi a venit la Isus.” (Marcu 10:47-50). Era ultima trecere a Domnului Isus prin Ierihon. Mergea spre Ierusalim unde avea să inaugureze săptămâna mare și să plătească prețul eliberării noastre din robia păcatului și a morții. Bartimeu a prins ultima ocazie! A beneficiat de  șansa vieții lui: aceea de a se întâlni cu Fiul lui Dumnezeu. Nu șansa de-a face parte din poporul evreu, nici de a avea o religie, ci ocazia unică de a intra într-o relație personală cu Isus din Nazaret.  Șansa lui este șansa fiecăruia dintre noi. Cel puțin odată în viață Dumnezeu îți oferă ocazia să-L întâlnești pe Fiul Său. Dacă ești atent la acest moment, el poate însemna fericirea ta vremelnică și veșnică. Primește provocarea poetului anonim:  ”De eşti trudit şi ţi-e grea povara, / Nu vrei chiar astăzi să te ridici? / Iată e clipa hotărâtoare, / Trece Isus pe aici! … / Cheamă-L și cere-I îndurare! / Trece Isus pe aici!”

3. Mărturia lui. Iată-l pe Bartimeu cel orb față-n față cu Cel care a spus ”Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 8:12). Discuția continuă într-un mod fascinant: ”Isus a luat cuvântul, şi i-a zis: “Ce vrei să-ţi fac?” “Rabuni”, I-a răspuns orbul, “să capăt vederea.”  Şi Isus i-a zis: “Du-te, credinţa ta te-a mântuit.” Îndată orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers pe drum după Isus.” (Marcu 10:51-52). Doi pași simpli. Primul are de-a face cu starea spirituală a omului și se numește mântuire (pocăință). Este rezultatul credinței personale. ”Credința ta te-a mântuit” este verdictul dat de Domnul Isus fiului lui Timeu. Nu credința duhovnicului sau a fecioarei Maria, nici a bisericii sau a religiei. Fratele Marcu Nechifor spunea odată că ”fiecare-i cu buletinul lui.” Pocăința este o relație personală dar nu cu o religie,  biserică sau o grupare de oameni, ci cu Domnul Isus, Cea mai importantă Persoană din Univers. Al doilea pas are de-a face cu partea fizică, biologică, materială. Când lucrurile stau bine ”la centru” restul se aliniază. Dupăce s-a pocăit Bartimeu și-a căpătat vederea. Nu mai era handicapat, nici cerșetor. Dar cea mai elocventă mărturie a lui  a fost aceea că și-a găsit direcția: ”a mers pe drum după Isus.” Un drum cu sens unic ce începe la Golgota și se termină în glorie. Asta este nașterea din nou. Așa se manifestă creștinii adevărați: merg după Isus și cântă: ”Nu-i drum ‘napoi / nu-i drum ‘napoi.” Mă întreb dacă și tu faci parte din corul celor răscumpărați? Dacă nu, vino! Dar vino azi! Mâine s-ar putea să fie târziu!

RUGĂCIUNE

Ce mare ești Tu Doamne! Câtă dragoste să te gândești la noi și să ne oferi chiar și ultima șansă ca să trăim liber. Dă-ne puterea să fim sfinți pentru a provoca și pe alții să dorească pocăința adevărată. Amin!