Vali Simion – Venirea Împăratului


Download (right click and choose save as)

Video

Matei 2:1-12
1. După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele regelui Irod, iată că nişte magi din Răsărit au venit la Ierusalim
2. şi au întrebat: „Unde este Împăratul Care li s-a născut de curând iudeilor? Căci I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui!“
3. Regele Irod s-a tulburat auzind acest lucru, şi împreună cu el s-a tulburat tot Ierusalimul.
4. El i-a adunat pe toţi preoţii conducători şi pe toţi cărturarii poporului şi i-a întrebat unde urma să se nască Cristosul.
5. Ei i-au răspuns: „În Betleemul Iudeii, căci iată ce a fost scris prin profetul care zice:
6. «Dar tu, Betleeme, ţinut al lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai neînsemnat dintre conducătorii lui Iuda, căci din tine va ieşi un Conducător Care va păstori poporul Meu, Israel!»“
7. Atunci Irod i-a chemat în ascuns pe magi şi a aflat de la ei vremea când apăruse steaua.
8. Apoi i-a trimis la Betleem, spunându-le: „Duceţi-vă şi cercetaţi cu atenţie despre Copil, iar când Îl veţi găsi anunţaţi-mă şi pe mine, ca să vin şi eu să mă închin Lui!“
9. După ce l-au ascultat pe rege, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit a mers înaintea lor până când a ajuns şi s-a oprit deasupra locului unde era Copilul.
10. Ei s-au bucurat nespus de mult la vederea stelei.
11. Când au intrat în casă şi L-au văzut pe Copil împreună cu Maria, mama Lui, s-au prosternat închinându-se înaintea Lui, şi-au deschis cuferele cu comori şi I-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă.
12. Apoi, fiind înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu se mai întoarcă pe la Irod, au pornit înapoi spre ţara lor, pe un alt drum.


^