Victor Braica – Momente decisive


Download (right click and choose save as)

Video

Ioan 20:24-31
24. Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus.
25. Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”
26. După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!”
27. Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.”
28. Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
29. „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.”
Rostul celor scrise aici.
30. Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta.
31. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.


^