A plâns cu amar

”Şi Petru şi-a adus aminte de vorba, pe care i-o spusese Isus: “Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.” (Matei 26:75)

plansA fost sigur pe el. Atât de sigur încât i-a spus Mântuitorului că va muri pentru El: “Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Şi toţi ucenicii au spus acelaşi lucru.” (Matei 26:35). Ca să dovedească și-a luat și sabia și a încercat să o folosească. Dar când a realizat că evenimentele la care era părtaș nu se derulau după scenariul imaginat de el a început să cedeze puțin câte puțin. Rămâne la distanță de Domnul Isus apoi intră în curtea marelui preot ca să vadă sfârșitul. Sfârșitul lui deoarece în final – în timp ce cocoșul cântă – a izbucnit în lacrimi amare și a plecat în noapte. Ce sumbru și  trist! Un titan de talia lui Petru ajunge să se lepede de Fiul lui Dumnezeu în fața slujincelor și a aprozilor de la curtea marelui preot. Cum se poate așa ceva: să începi extraordinar și să sfârșești lamentabil? Ce s-a întâmplat cu ucenicul înfocat care apărea drept ”purtător de cuvânt” al grupului? Creionăm câteva motive care aș dori să te pună pe gânduri și să te ajute să realizezi unde te afli în relația ta cu Domnul și ce trebuie să (nu) faci ca să lupți lupta cea bună a credinței și să termini cu bine alergarea. Nu de alta dar te așteaptă medalia olimpică în glorie și ar fi păcat să cedezi pe ultima sută de metri. Urmărește secvențele Scripturii și vei înțelege de ce.


Read more...

Mă voi întoarce

”Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”(Ioan 14:3)

”Aţi auzit că v-am spus: “Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi.” (Ioan 14:28)

 

intoarceEra în Joia Mare. Ziua în care Fiul lui Dumnezeu avea să se confrunte cu cea mai grea problemă din Univers: păcatul întregii omeniri. Avea în față ucenicii speriați, trădarea lui Iuda și lepădarea lui Petru, marii preoți plini de ură și un Pilat  care nu știe ce să facă, Ghețimanii și Golgota. Toți erau tulburați; singurul care avea pace era El. Are tăria de caracter să le explice și să le spună:  ”Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” Iar apoi continuă să-i asigure: Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” Ca să nu fie nici un lucru neclar el concluzionează: ”Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo.” (Ioan 14:1-4). Acum, după ce cunoaștem deja totul, vă invit să rămânem lângă Cuvântul ce trebuie să se împlinească în zilele care urmează: ”Mă voi întoarce.” (Ioan 14:3). Cei care se încred în El suspină și tânjesc după ziua aceea când strigă: ”Isus, Isus și te-așteptăm / Cum crinii-așteaptă rouă, / Privind spre ceruri te chemăm / Cu mâinile-amândouă. / Treci peste anii viitori, / O, Mire drag și vină, / Ne du mai sus, mai sus de nori / În țara de lumină.” (C.Ev. #621). Fie ca și meditația aceasta să atingă inima ta în așa fel ca la sfârșit să-ți fie dor de Cer. Mântuitorul lumii se va întoarce fiindcă are motive foarte serioase să o facă.


Read more...

Cel viu în vecii vecilor

” Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis: “Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor. (Apoc.1:17-18)

viuA înviat cu adevărat. Nu numai faptul că mormântul era gol confirmă știrea, ci și faptul că S-a arătat urmașilor Lui. L-au văzut și s-au convins că este Domnul. Au vorbit cu El și i-au văzut urmele cuielor din palme și cel al suliței din coastă. L-au urmărit mâncând fagure de miere în seara învierii și pește prăjit pe țărmul Mării Galileii. S-a convins și Toma că El este Cel Viu, apoi L-au întâlnit peste cinci sute de frați. Avea să-L vadă Ștefan stand la dreapta Tatălui în timp ce era omorât cu pietre și să-L întâlnească și Saul din Tars în drumul lui spre Damasc. Dar imaginea care întrece orice descriere este cea descrisă de Ioan în Insula Patmos. Pentru câteva clipe cortina veșniciei se deschide și panorama ce se zărește este fascinantă: ”semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare, şi încins la piept cu un brâu de aur.  Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;  picioarele Lui erau ca arama aprinsă, şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.  În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui.” (Apoc.1:13-16). Este El în toată splendoarea. Cu un trup cosmic slăvit, nesupus spațiului și timpului și nici putrezirii, ci Viu în Vecii Vecilor! În timp ce respirația ți se oprește Cel Viu se apropie și are ceva să-ți spună.


Read more...

Ziua aceea

”M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.
De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în “ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2Tim.4:7-8)
ziuaMeditația din săptămâna precedentă aducea în scenă o secvență din calendarul lui Dumnezeu numită ”ziua socotelilor” sau judecata lui Dumnezeu. De pe grămada de gunoi, Dreptul Iov proclamă: să ştiţi că este o judecată.” (Iov 19:29). O judecată cu două implicații: una cu semnul plus (pentru răsplătire) și alta cu semnul minus (pentru osândă). Astăzi ne oprim la o altă secvență intitulată ”ziua aceea” ca și la momentul în care Dumnezeu va face judecată pentru răsplătire în dreptul fiecărui urmaș al Domnului Isus care a rămas statornic lângă El până la capăt. Poetul tânjește după acel moment când scrie: ”Vei veni, Isuse, ştiu că vei veni / Şi pe nori cu slavă Tu vei răsări, / Mare va fi ziua când ai să cobori, / Sărbătoarea celor fără sărbători.” (Anonim – Vei veni Isuse). Întrebarea mea în dreptul tău este: ”Cum aștepți ziua aceea?” Este stabilită în agenda lui Dumnezeu și va veni indiferent dacă vrei tu sau nu. Mă rog să nu fi surprins de acel moment special și să înțelegi valoarea și semnificația ei în așa fel ca să nu fi luat pe nepusă masa. Ea – ”ziua aceea” – este revelată în Cartea Sfântă ca și:

Read more...

Să ştiţi că este o judecată

Temeţi-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sunt grozave! Şi să ştiţi că este o judecată.” (Iov 19:29)

judecataNu este plăcut să mergi la tribunal. De obicei acolo mergi cu citație. Am fost o singură dată în viața mea în vremea comunismului. Construiam Biserica ”Betleem” din orașul Hațeg și cuiva i s-a părut că n-am respectat proiectul, fapt pentru care am fost trimis în judecată. N-am avut avocat – doar eu și Dumnezeu – dar a fost suficient. Am prezentat dovada ca suntem în regulă și cu toate acestea justiția comunistă a cerut să plătim o amendă ”ca să se liniștească lucrurile” (așa au spus ei). Judecată înseamnă confruntare cu fapte, vorbe, oameni, evenimente și împrejurări. Este cutremurător însuși gândul de a merge în fața justiției și de a suporta pedeapsa și rigorile legii, știind că judecata oamenilor este relativă și subiectivă. Dacă mutăm lucrurile în plan spiritual, situația se schimbă. Dumnezeu este ”Cel ce judecă fără părtinire” (1Petru 1:17). El nu poate fi corupt, nici cumpărat sau influențat. Dreptatea Lui este fără cusur și într-o zi va fi aplicată fiecărei persoane care a trăit vreodată pe pământ. Conștient de acest adevăr Dreptul Iov strigă de pe grămada de gunoi: să ştiţi că este o judecată.” (Iov 19:29). Cum va fi această judecată și care ar trebui să fie atitudinea noastră în fața acestui fapt de necontestat?


Read more...

Vremuri

” … în vremuri ca acestea … ” (Amos 5:13)

vremDupă o confruntare dură cu autoritățile comuniste pastorul și poetul creștin Petru Dugulescu inspirat din Psalmul 11 a scris poezia ”Sunt vremi” în care mărturisește: ”Sunt vremi când temeliile se surpă / Și stâlpii lumii noastre-s clătinați; / Când răul înălțimile uzurpă, / Când ne simțim mințiți și înșelați, / Când ce-am clădit prin ani cu osteneală, / Vedem cum într-o clipă-i prăbușit. / Și ne-ntrebăm atunci cu îndoială: / Ce poate face cel neprihănit?” Exact aceleași frământări le are și împăratul David în Psalmul 13. Trece prin situații de neexplicat, pune întrebări la care încă nu are răspuns, se confruntă cu oameni și evenimente potrivnice dar termină biruitor și înalță un imn de slavă Celui Prea Înalt care I-a făcut mult bine. Meditația aceasta este pentru tine. Poate chiar acum ești în mijlocul unor situații limită pentru care încă nu ai explicații și aștepți răspuns la atâtea enigme ce se întâmplă în viața ta și în jurul tău. Este numai un segment din existența ta dar nu se termină totul aici. Privește la felul în care se succed vremurile în viața lui David și învață să ai perspectiva omului lui Dumnezeu pentru viața ta și viitorul tău.

Read more...