Numărat, numărat, cântărit și împărțit

”Iată însă scrierea care a fost scrisă: “Numărat, numărat, cântărit, şi împărţit!” Şi iată tâlcuirea acestor cuvinte. Numărat, înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei, şi i-a pus capăt. Cântărit, înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! Împărţit, înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor!” /Daniel 5:25-28/

numaratEvenimentul din Daniel capitolul 5 este foarte posibil să se fi întâmplat într-o seară de Revelion. ”Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui, şi a băut vin înaintea lor.” – așa începe Daniel să descrie aroganța și mândria unui împărat ce se considera stăpân absolut pe pământ. Băutură, femei, vasele de aur de la templu, dumnezeii străini la care se închinau sunt elementele care completează tabloul unei nopți petrecute la palatal lui Belșațar din Babilon. Toate bune și aranjate perfect ca invitații să se simtă bine, iar împăratul să fie ridicat în slăvi. Numai că în toiul distracției se întâmplă ceva neobișnuit. ”Cineva” mai mare și mai puternic decât Belșațar intervine și împăratul vede cu ochii lui: ”degetele unei mâini de om, şi au scris, în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc … Atunci împăratul a îngălbenit, şi gândurile atât l-au tulburat că i s-au desfăcut încheieturile şoldurilor, şi genunchii i s-au izbit unul de altul.” /Daniel 5:5-6/. De la delir la groază și spaimă. De la chef la cutremur. Este gata să ofere recompensă uriașă și să găsească pe cineva care să tălmăcească scrierea și să-i explice ce înseamnă acele cuvinte. La palat era un evreu, prizonier de război: ”un om, care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi.” /Daniel 5:11/.Când ajunge  în sala banchetului decorul scenei se schimbă total. Cel care conduce evenimentele este Dumnezeu, iar ”actorul” pe care-l folosește este Daniel. Cu autoritatea Stăpânului Său, Daniel îi explică împăratului că:”te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; … şi n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta şi toate căile tale!” / Daniel 5:23/. Apoi traduce scrierea și mesajul de pe zid, mesaj care este pus în aplicare chiar în acel moment. Întrebările care se impun sunt îndreptățite: ”Cine este Dumnezeu?” ”Cu ce se ocupă El?” ”În anul 2013 este încă pe tron și poate afecta viața mea?” ”Dacă DA, cum acționează El?”


Read more...

A Venit un Om

A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.” /Ioan 1:6-8/

 

omÎnceputul de an este marcat de evenimente creștine nu fără însemnătate. Amintim sărbătoarea botezului Domnului Isus și – legat de aceasta – aducerea aminte a slujitorului trimis de Domnul ”să pregătească drumul” Mântuitorului. Este vorba de Ioan Botezătorul  despre care Domnul Isus face o remarcă specială în Matei 11:11 când spune: ”Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul.” Nu se vorbește prea mult despre viața și slujirea lui, de aceea ne propunem să trecem în revistă câteva valori remarcabile care-l fac pe Ioan Botezătorul să rămână un personaj fără egal în galeria eroilor lui Dumnezeu.  Privind la el gândul mă poartă spre urmașii Mântuitorului care ar trebui să învețe și să practice slujirea și mesajul celui vestit de proorocul Isaia: ”Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: “Iată glasul celui ce strigă în pustie: “Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.” /Matei 3:3/. Vă invit să urmărim relatarea biblică și să creionăm un portret al celui mai mare om născut din femeie.


Read more...

În trecerea anilor

”Rugăciunea prorocului Habacuc. (De cântat în felul cântecelor de jale). Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-ţi aminte de îndurările Tale!” /Habacuc 3:1-2/

trecerea anilorCare va fi rugăciunea ta la cumpăna anilor? Care sunt nevoile cu care vei veni înaintea Stăpânului pentru anii care vor urma? Ce te gândești că ar fi mai bine pentru tine și casa ta în timpul care va veni? Dar pentru adunarea la care mergi? Te gândești și la lumea din jurul tău? La comunitatea din care faci parte? Ce dorințe ai pentru țara în care te-ai așezat pentru o vreme? Gândind la veșnicie care ar fi valorile pe care le-ai prezenta înaintea Domnului la granița dintre ani? Sunt întrebări tulburătoare la care va trebui să răspunzi. Și tăcerea e un răspuns pe care Dumnezeu Îl va judeca la vremea Lui. Vă invit să privim la profetul Habacuc și să urmărim felul în care se raportează el la Cel Prea Înalt în vreme de criză. Care sunt frământările lui pentru el și poporul din care face parte? La ce se gândește și cu ce vine înaintea Domnului? Ce dorește să se întâmple în națiunea lui Israel?


Read more...

Niște Păstori

”În ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor.” /Luca 2:8/

 

Era noapte în Betleem. Întunerec beznă la propriu și la figurat. Trecuseră sute de ani de când Dumnezeu nu mai vorbise poporului. Se părea că Și-a abandonat moștenirea. Însă Dumnezeu rămâne veșnic pe tron. El conduce istoria și ”aranjează” piesele în puzzle-ul Său la timpul cel mai potrivit pentru a-Și împlini planul. În câmpul dintre Betleem și Ierusalim totul părea obișnuit. Aceiași rutină în viața unor oameni desconsiderați de toată lumea. Numai nu și de Dumnezeu. În miez de noapte El le întrerupe obișnuința cu un scurt ”buletin de știri” transmis ”live” din Cer printr-un înger: vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” ”Spectacolul de sunet și lumină” continuă:  Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu, şi zicând: “Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” /Luca 2:9-14/. Întrebarea acestei meditații este: ”de ce a ales Dumnezeu acești oameni nebăgați în seamă?” Cred că ei ne reprezintă pe noi toți: sunt ”numitorul comun” al rasei umane. Vă invit să-i urmărim din umbră și să ne regăsim în portretul acestor oameni pe care i-am numit în mod convențional ”niște păstori.”


Read more...

Vremea Aceea

“În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.”  /Luca 2:1-3/

 

“Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” /Ecl.3:1/. Așa începe capitolul 3 din cartea Eclesiastul, autorul subliniind adevărul că există o ”programare” din afară existenței noastre pentru fiecare eveniment pe care îl parcurgem aici pe pământ. ”El a sorocit o vreme pentru orice lucru şi pentru orice faptă.” /Ecl. 2:17/. Dumnezeul care conduce istoria aduce în scenă fiecare secvență din planul Său  pentru a împlini ”scenariul” rânduit să se întâmple din veșnicie. Suntem în ajun de sărbătoare; este timpul aducerii aminte a venirii Domnului Isus în lumea noastră, a vremii în care ”Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr.!” /Ioan 1:14/. Vă invit să vă deschideți inima și mintea și să înțelegeți împreună cu mine felul în care Stăpânul Universului își ține cuvântul dat cu sute de ani înainte de a se împlini și-l face real, autentic și provocator pentru orice căutător sincer după Adevăr.  Totul s-a petrecut după calendarul lui Dumnezeu: ”Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.” /Gal.4:4-5/. Cum arăta ”vremea aceea” care s-a împlinit  în toate detaliile și ce trebuie să învățăm noi privind la nașterea Fiului lui Dumnezeu? Nu cumva trăim o vreme asemănătoare cu evenimentele de-atunci și suntem aproape de a doua venire a Domnului Isus? Haideți, însă să privim în Cuvânt și să urmărim  ”vremea aceea.”


Read more...

Când sfinții se roagă (II)

” Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau.” /F.A. 16:25/

Bătăliile spirituale se câștigă pe genunchi. Rugăciunea și postul nu sunt ceva ”opțional” pentru un creștin născut din nou, ci sunt valorile pe care se clădește o adevărată viață de biruință. Studierea Cuvântului, rugăciunea și postul împreună cu părtăşia sfinților în lumină sunt ”ingredientele” obligatorii care marchează viața unui pocăit. Numai așa a supraviețuit Biserica de-a lungul veacurilor și nu se poate prescrie o altă rețetă mai bună. Iată de ce vă invit să continuăm meditația despre rugăciune și să urmărim un episod de referință din Noul Testament /F.A. 16:16-40/ care ne demonstrează faptul că în orice situație rugăciunea după Voia lui Dumnezeu lucrează spre binele celor ce se încred în El. Fiind definită de un sfânt ca și ”puterea care pune în mișcare mâna ce conduce Universul,” te chem să-ți deschizi inima și să înțelegi adevărata valoare a unei vieți de rugăciune și să primești provocarea de a deveni un luptător ”pe genunchi.” Numai așa poți sta în picioare la venirea Domnului Isus. Când sfinții se roagă au loc evenimente  de excepție.


Read more...