Duminica lui Toma, ultima dovadă

”Drept răspuns, Toma I-a zis: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

“Tomo” i-a zis Isus, “pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.” (Ioan 20:28-29)

 

tomaOmul este curios din fire. Dorește să se asigure că ce i se spune este adevărat. Într-o lume a lucrurilor contrafăcute și a imitației este normal să dorim versiunea originală. Exact asta s-a întâmplat și la învierea Domnului Isus. Toma – absent din grupul ucenicilor în ziua învierii – a fost asaltat cu informații din cele mai diferite despre evenimentul care ținea capul de afiș al știrilor de la Ierusalim. Mormântul gol, giulgiul găsit înăuntrul lui, piatra prăvălită și sigiliul Romei rupt, îngerii care au anunțat învierea, declarații diverse de la cei care spun că l-au văzut și alte vești de felul acesta n-au putut să-l clatine pe Toma din ”încăpățânarea” lui pentru adevăr: “Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20:25). În scepticismul lui sincer, el dorea ceva mai mult decât povești despre înviere: avea nevoie de un argument palpabil; ceva pe care să pună mâna. Iar Cel Viu nu întârzie să satisfacă pretenția unui om îndoielnic dar sincer în dorința lui după adevăr. Relatarea ucenicului iubirii completează tabloul întâlnirii lui Toma cu Domnul Isus după înviere: ”După opt zile… a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis: “Pace vouă!” Apoi a zis lui Toma: “Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” (Ioan 20:26-27). Îl apreciez pe Toma pentru faptul că nu s-a mulțumit cu jumătăți de măsură în relația lui cu Mântuitorul. De aceea a și beneficiat de ultima și cea mai desăvârșită dovadă a învierii: trupul Domnului Isus, iar acest lucru i-a marcat viața, slujirea și destinul pentru totdeauna. În scrierile pauline în special, trupul lui Christos reprezintă Biserica. Este dovada de necontestat a unui Mântuitor viu. Ce a reprezentat această dovadă pentru Toma și ce semnificație are pentru generația noastră? Read more…



Învierea, ultima bătălie

”Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1Cor.15:55)

 ”Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.” (1Cor.15:20)

 ” …  mi s-a arătat şi mie.” (1Cor.15:8) 

inviereaMoartea reprezintă ultima redută de cucerit. Armate de savanți, cercetători și medici sunt ”pe baricade” în lupta împotriva morții. Teama de moarte este arma cu care Diavolul ține sub teroare ființa umană. La toate încercările omului de a se elibera de moarte și de teroarea ce o provocă ea, Dumnezeu are alternativa Lui expusă în modul cel mai clar în Sfânta Scriptură. Odată intrat în omenire, păcatul a adus moartea. (Romani 3:23,6:23). Pentru a salva rasa umană din ghearele păcatului și morții Dumnezeu a trimis pe Singurul Lui fiu în mizeria și mocirla noastră, iar într-o săptămână ca aceasta (săptămâna patimilor) a fost atârnat pe cruce între doi tâlhari și așezat într-un mormânt din care a înviat și este Viu în Vecii vecilor. Trebuie să fim realiști și să înțelegem că până la venirea Domnului Isus moartea își va face vama. Dar, tot așa de realiști trebuie să fim la gândul că nu se termină totul la mormânt și că ultima bătălie va fi câștigată de Dumnezeu la înviere. Ca să înțelegem acest lucru, Creatorul ne-a dat o mostră prin învierea Domnului Isus. Este ultima bătălie care aduce în scenă câteva realități de necontestat. Care sunt acestea? Read more…



^