August 2021

Mircea Filip – Cum sa traim in asteptarea revenirii Lui Isus

2 Petru 3:11-18 NTR
11Așadar, fiindcă toate aceste lucruri se vor topi astfel, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, având o purtare sfântă și evlavioasă 12și așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu? În ziua aceea, cerurile vor fi distruse prin foc, iar elementele vor fi topite prin ardere. 13Dar noi, conform promisiunii Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care locuiește dreptatea.
14De aceea, preaiubiților, în timp ce așteptați acest



Victor Braica – Certitudinea revenirii lui Isus

2 Petru 3:8-10 NTR
8Preaiubiților, nu ignorați faptul că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, iar o mie de ani sunt ca o zi! 9Domnul promisiunii nu întârzie, așa cum înțeleg unii întârzierea, ci este răbdător față de voi. El nu dorește ca vreunul să piară, ci dorește ca toți să ajungă la pocăință. 10Însă ziua Domnului va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, elementele vor fi topite prin ardere, iar pământul și lucrările de pe el vor fi dezvăluite



July 2021

Mircea Filip – Biserica trebuie sa fie treaza

2 Petru 3:1-2 NTR
1Preaiubiților, aceasta este deja a doua scrisoare pe care v‑o scriu. În ambele încerc să vă trezesc mintea sinceră printr‑o înștiințare, 2ca să vă amintiți de cuvintele spuse mai înainte de sfinții profeți și de porunca Domnului și Mântuitorului, dată prin apostolii voștri.



Sami Crisan – Caracterul si soarta proorocilor mincinosi

2 Petru 2:17-22 NTR
17Aceștia sunt niște izvoare secate, niște cețuri duse de furtună. Pentru ei a fost păstrat întunericul beznă. 18Căci ei rostesc lăudăroșenii deșarte și îi momesc cu poftele firii și cu depravări pe cei ce tocmai au scăpat de oamenii care trăiesc în rătăcire. 19Le promit libertatea în timp ce ei înșiși sunt sclavi ai stricăciunii. Căci de ceea ce este învins cineva, de aceea este și înrobit. 20Într-adevăr, dacă, după ce au scăpat



Victor Braica – Cum sa recunosti un prooroc fals?

2 Petru 2:1-3 NTR
1Însă în popor s‑au ridicat și profeți falși, tot așa cum și între voi vor fi învățători falși, care vor strecura erezii distrugătoare și‑L vor nega pe Stăpânul Care i‑a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere grabnică. 2Mulți îi vor urma în depravările lor. Din cauza lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. 3În lăcomia lor, vor încerca să profite de voi prin cuvinte amăgitoare. Dar condamnarea lor, hotărâtă în trecut, nu stă degeaba, iar distrugerea lor nu dormitează.



Sami Crisan – Cum sa traiesti si sa mori frumos

2 Petru 1:12-15 NTR
12De aceea voi fi gata să vă reamintesc întotdeauna aceste lucruri, cu toate că le știți și sunteți tari în adevărul pe care‑l aveți de față. 13Dar consider că este drept, cât timp sunt în cortul acesta, să vă trezesc printr‑o înștiințare, 14întrucât știu că mutarea cortului meu este grabnică, după cum mi‑a făcut cunoscut Domnul nostru Isus Cristos. 15Mă voi strădui deci să vă ajut să păstrați mereu în amintire aceste lucruri și după plecarea mea.



June 2021

Mircea Mot – Cum sa te intaresti in chemarea pe care ai primit-o?




Victor Braica – Promisiuni pretioase

2 Petru 1:1-4 NTR
1Simeon Petru, rob și apostol al lui Isus Cristos, către cei care, prin dreptatea Dumnezeului nostru și a Mântuitorului Isus Cristos, au primit, asemenea nouă, aceeași credință de neprețuit: 2harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus, Domnul nostru!
Chemarea și alegerea creștinului
3Dumnezeiasca Lui putere ne‑a dăruit toate cele necesare pentru viață și evlavie, prin cunoașterea Celui Ce ne‑a c