April 2024

Sami Crisan – Păcatul și suferința

Seria de mesaje din cartea Iov “Calea prin suferință”
———————————————————————————–
Iov 4.1-5
1. Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:
2. „Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?
3. De multe ori tu ai învăţat pe alţii şi ai întărit mâinile slăbite.
4. Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau şi ai întărit genunchii care se îndoiau.
5. Şi acum, când este vorba de tine, eşti slab! Acum, când eşti atins tu, te tulburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?



Sami Crișan – Suferința și emoțiile

Iov 3.24-26
24. Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.
25. De ce mă tem, aceea mi se întâmplă; de ce mi-e frică, de aceea am parte!
26. N-am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.”



Vali Simion – Suveranitatea lui Dumnezeu în suferință

Iov 2.11-13
11. Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l loviseră. S-au sfătuit şi au plecat de acasă să se ducă să-i plângă de milă şi să-l mângâie.
12. Ridicându-şi ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Şi au ridicat glasul şi au plâns. Şi-au sfâşiat mantalele şi au aruncat cu ţărână în văzduh deasupra capetelor lor.
13. Şi au şezut pe pământ lângă el şapte zile şi şapte nopţi, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.



Mircea Filip – Rămâi lângă Dumnezeu în incercări

Iov 2.1-10
1. Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea Domnului.
2. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”
3. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca



Sami Crișan – Credinciosul și suferința

Iov 1.1-22
1. Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.
2. I s-au născut şapte fii şi trei fete.
3. Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe şi un foarte mare număr de slujitori. Şi omul acesta era cel mai cu vază din toţi locuitorii R