February 2022

Mircea Filip – Biserica ce transforma lumea (2)

Efeseni 2:19-22 19. Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,20. fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.21. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.22. Şi […]



Mircea Filip – Cina Domnului

1 Corinteni 11:23-2623. Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.24. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta […]



Mircea Filip – Biserica ce transforma lumea

Coloseni 1:15-18 15. El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea.16. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.17. […]



January 2022

Sami Crisan – Cum ne stabilim corect prioritatile?

Luca 10:38-42 38. Pe când era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei.39. Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui.40. Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi […]



Mircea Filip – Domnul Dumnezeu cauta (II)

Neemia 7:1-3 1. După ce s-a zidit zidul şi am pus uşile porţilor, au fost puşi în slujbele lor uşierii, cântăreţii şi leviţii.2. Am poruncit fratelui meu Hanani şi lui Hanania, căpetenia cetăţuii Ierusalimului, om care întrecea pe mulţi prin credincioşia şi prin frica lui de Dumnezeu,3. şi le-am zis: „Să nu se deschidă porţile […]



Vali Simion – Statut privilegiat

Apocalipsa 1:4-8 4. Ioan, către cele şapte biserici care sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie,5. şi din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel întâi născut din morţi, Domnul […]



Enzo Stanciu – Tatal nostru

Matei 6:9-139. Iată, dar, cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;10. vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.11. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi;12. şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;13. şi nu ne duce […]



Sami Crisan – Mai pacatuieste crestinul, daca s-a pocait?

1 Ioan 3:9-109. Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.10. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.



Domnul Dumnezeu cauta

Geneza 18:1919. Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”…



Vali Simion – Innoirea tuturor lucrurilor

Apocalipsa 21:1-7 1. Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.2. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.3. Şi am auzit un glas tare care […]



December 2021

Sami Crisan – De ce a fost nevoie ca Isus sa se nasca?

?Luca 2:14 14. „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”



Mircea Filip – Betleemul mantuirii noastre

Matei 2:1-71. După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim2. şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.”3. Când a auzit împăratul Irod acest […]



Mircea Mot – Asteptand Darul nespus de mare

2 Corinteni 9:15 15. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!Evrei 1:1-3 1. În trecut, Dumnezeu le-a vorbit strămoşilor noştri de multe ori şi în multe feluri, prin profeţi,2. însă în aceste zile de pe urmă El ne-a vorbit prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin […]



Mircea Filip – Miracolul intruparii

Luca 2:6-76. În timp ce se aflau acolo, s-a împlinit vremea ca ea să nască.7. Şi L-a născut pe Fiul ei cel întâi născut. Ea L-a înfăşat şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în odaia de găzduire nu era loc pentru ei.



Mircea Filip – Impliniri profetice

Isaia 7:14 NTR 14. De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel. Mica 5:2 NTR 2. „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce […]





^